Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, prin domnul Razvan Murgeanu, Secretar de stat, ADR Centru, prin domnul Simion Cretu, director general, si Consiliul Local Alba Iulia prin intermediul primarul municipiului, domnul Mircea Hava au fost cei ce au semnat contractul de finantare al acestui proiect. Evenimentul a avut loc in prezenta domnului Gabriel Friptu, director general al Autoritatii de Management a Programului Operational Regional (AM POR) si a reprezentantilor administratiei publice locale din Alba Iulia. In cadrul evenimentului au fost subliniate rezultatele asteptate prin implementarea acestui proiect. Cu un buget total de peste 47,53 milioane lei, proiectul depus de catre municipalitatea albaiuliana, prevede modernizarea infrastructurii cultural – istorice aferente Cetatii din Alba Iulia, precum si restaurarea, protectia, conservarea patrimoniului cu potential turistic al Cetatii Vauban. Cererea de finantare pentru acest proiect a fost depusa la sediul ADR Centru in luna aprilie 2008. Acest proiect isi propune valorificarea Cetatii, pe criterii durabile si competitive, pentru a putea fi integrata in circuite turistice nationale si internationale, sprijinindu-se astfel cresterea economica a Regiunii de Dezvoltare Centru. Durata de realizare a proiectului este de 21 luni. Fondurile nerambursabile sunt solicitate prin Programul Operational Regional – Axa Prioritara 5, Domeniul Major de Interventie 5.1: „Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, precum si crearea / modernizarea infrastructurilor conexe” si vor fi gestionate de ADR Centru, in calitate de Organism Intermediar. Prin derularea acestei initiative se vizeaza crearea a 30 de locuri de munca permanente si extinderea sezonului turistic de evenimente. Astfel, este asteptata cresterea cu cel putin 5% a investitiilor in zona si o crestere semnificativa a numarului de turisti, pana in 2015.
„Municipiul Alba Iulia avea mare nevoie de o asemenea investitie si acesta este un proiect ambitios, care poate schimba aspectul Capitalei de suflet a tuturor romanilor. Regiunea Centru va fi mult mai bine reprezentata din punct de vedere turistic si Alba Iulia se va incadra intre punctele de mare atractie pentru turistii straini, deoarece pentru cei romani ea reprezinta deja un simbol deosebit. Dorim ca implementarea acestui proiect sa decurga cu bine, in primul rand pentru buna absorbtie a fondurilor europene,care este preocuparea constanta a ADR Centru, dar si pentru dezvoltarea armonioasa a municipiului Alba Iulia si a judetului Alba”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.