Utilizarea eficienta a fondurilor europene in perioada 2014-2020 va asigura atingerea tintelor de eficienta energetica.
Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a avut o intalnire de lucru cu delegatia reprezentand Philips Romania, in vederea stabilirii coordonatelor de colaborare pentru constientizarea publicului larg, dar si a decidentilor din administratia publica locala privind imbunatatirea eficientei energetice. Aceasta tema reprezinta o prioritate a Regiunii Centru pentru viitoarea perioada de programare a fondurilor europene, 2014-2020, deoarece astfel se vor putea realiza investitii din fonduri nerambursabile pentru atingerea tintelor de eficienta energetica. La aceasta reuniune au participat doamnele Anca-Andreea Calugaru, din partea Schuman Associates s.c.r.l. Romania, si Elena Nitulescu, Business Development Manager la Philips Romania SRL, precum si domnul Simion Cretu, director general, si Adriana Muresan, director departament Programare si Relatii publice, din partea ADR Centru. In cadrul discutiilor s-a stabilit ca ADR Centru sa sprijine initiativa Philips Romania de a organiza conferinte de constientizare cetatenilor din Regiunea Centru cu privire la cresterea eficientei energetice, in special in domeniul public.
Reuniunea de lucru, ce a avut loc la sediul ADR Centru din Alba Iulia, a avut ca tema centrala necesitatea de informare a reprezentantilor administratiei publice locale si a publicului larg despre oportunitatea de a se realiza investitii in domeniul eficientei energetice si despre utilizarea solutiilor de iluminat inteligent in proiectele publice, rezidentiale si industriale. Aceasta oportunitate este cuprinsa in Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2014-2020, dar si in Strategia de dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020, a carei prima versiune de lucru este publicata spre consultare publica pe site-ul ADR Centru.
Reprezentantele Philips Romania au subliniat ca apreciaza preocuparile ADR Centru in domeniul sectorului energiilor regenerabile si al cresterii eficientei energetice. La nivelul Agentiei a fost realizata Strategia regionala privind utilizarea energiilor regenerabile, prin proiectul RENERG EUREG finantat prin Programul Cadru 7 al UE. Acest document trebuie sa aduca beneficiile cercetarii mai aproape de mediul de afaceri, prin dezvoltarea unor stranse legaturi intre universitati, institutele de cercetare, autoritatile publice locale si firme, astfel incat capacitatea de cercetare-inovare si transfer tehnologic sa creasca, in beneficiul actorilor locali si al dezvoltarii economice durabile.
Pe de alta parte, in domeniul preocuparilor pentru eficientizarea consumurilor de energie, ADR Centru a incheiat un acord de parteneriat cu Directoratul General pentru Energie al Comisiei Europene, prin care Agentia a devenit un actor major in cadrul Conventiei Primarilor, in calitatea sa de Coordonator Teritorial al Conventiei, pentru acordarea de sprijin autoritatilor locale din Regiunea Centru. Acest acord s-a concretizat prin proiectul ENESCOM, in cadrul caruia au fost sprijinite sa adere la Conventia Primarilor 7 localitati din Regiunea Centru: Cugir, Rasnov, Targu Mures, Sacele, Sfantu Gheorghe, Fagaras si Zlatna, acestea adaugandu-se altor 8 orase si comune din Regiunea Centru care au aderat la aceasta Conventie: Aiud, Alba Iulia, Avrig, Brasov, Sighisoara, Santimbru, Berghin si Ighiu.
”Obiectivul analizei noastre comune cu reprezentantii Philips Romania este de a acela de a identifica, in cadrul Regiunii Centru, nevoile de informare in domeniul eficientizarii consumurilor de energie si modul cum investitiile din acest domeniu pot fi sustinute din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, in viitoarea perioada de programare. Partenerii nostri de dialog au apreciat foarte mult faptul ca, in calitate de coordonator al Comitetului Regional de Planificare (CRP Centru), Agentia a inclus printre prioritatile de finantare in perioada 2014-2020 teme referitoare la eficienta energetica. Astfel, acest domeniu va putea beneficia de resurse pentru investitii. De aceea, discutiile noastre au vizat pregatirea unui program comun de informare si constientizare. Si interlocutoarele noastre au precizat ca la nivel local, publicul larg inca nu este suficient de informat si de instruit, in privinta avantajelor referitoare la metodele de eficientizare a consumurilor de energie. Este nevoie de imbunatatirea competentelor in pregatirea de proiecte specifice in domeniul eficientizarii consumurilor de energie, deoarece pentru perioada 2014-2020 vor aparea prioritati regionale specifice. Credem ca discutiile noastre vor putea crea un cadru in care sa pregatim intalniri regionale sau la nivelul judetelor, in care sa prezentam aceste probleme si mediul privat sa vina cu solutii tehnice, care se pot concretiza in proiecte ale administratiei publice”, a declarat, la incheierea intrevederii, domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.