Planul de comunicare regional – Strategia de comunicare

SCOP

Scopul activitatii noastre de comunicare este cresterea gradului de informare in randul publicului tinta in ceea ce priveste integrarea europeana a Romaniei, rolul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru in acest proces si in dezvoltarea Regiunii, precum si rolul Regiunilor Romaniei intr-o Europa a Regiunilor.
Odata cu cresterea gradului de informare, rezultatul asteptat va fi cresterea interesului publicului tinta fata de temele de comunicare propuse si, implicit, fata de actorii institutionali si sociali la care se refera aceste teme de comunicare.

OBIECTIVE

– Informarea publicului tinta in ceea ce priveste integrarea europeana a Romaniei si rolul ADR Centru in acest proces.
– Informarea publicului tinta in ceea ce priveste misiunea, scopul si valorile ADR Centru
– Accentuarea rolului Regiunii Centru intr-o Europa a regiunilor
– Stimularea dezbaterii publice in Regiune cu privire la valorile Uniunii Europene, integrarea europeana a Romaniei si locul Regiunii Centru in acest proces precum si rolul parteneriatelor in dezvoltarea Regiunii Centru.
– Obtinerea unei participari active din partea publicului tinta in actiunile desfasurate de ADR Centru, implicit propunerea de noi actiuni pentru sustinerea unor interese comune a tuturor cetatenilor din Regiunea Centru.

Principiile care ne ghideaza in munca noastra sunt:

Unitatea – mesajul nostru trebuie sa fie unul unitar prin incorporarea tuturor elementelor necesar a fi transmise. Un mesaj unitar, conform principiului „O institutie, o voce”, ne sustine in transmiterea imaginii UE prin utilizarea imaginii omogene a institutiei ADR Centru si a intregului personal ca exponenti ai institutiilor europene.

Coerenta – mesajul nostru trebuie sa fie coerent prin mentinerea si consacrarea in timp a elementelor necesare si a pozitiilor exprimate. Mesaje coerente, cu elemente armonizate scopului si cu o succesiune logica a evenimentelor vor reflecta imaginea constanta in timp si principiile ADR Centru si in consecinta, a valorilor Uniunii Europeane.

Adecvarea – mesajul nostru trebuie sa fie adecvat categoriei de public careia ii este adresat, in limbaj si continut de informatii. Pentru adecvarea mesajelor vom porni de la selectarea datelor de maxim interes, le vom structura pe functia si instrumentul de comunicare folosit, vom adecva continutul mesajelor la tipul multiplicatorilor de comunicare utilizati si mai ales la necesitatile publicului tinta, consumatorul final al comunicarii.

Responsabilitatea – mesajul nostru ne angajeaza in fata publicului, din momentul in care a fost transmis. Pentru toate mesajele emise de catre Agentia de Dezvoltare Regionala Centru acceptam si suportam raspunderea actiunilor pe care le implica sau le genereaza. Ne asumam raspunderea de a corecta mesajele publice interpretate incorect de catre parteneri sau multiplicatorii de comunicare in scopul de a prezenta cu acuratete imaginea reala a institutiei si a forurilor pe care le reprezinta.

Transparenta – mesajul nostru exprima si explica activitatea Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru. Deschiderea fata de toti cei ce manifesta interes si a celor direct implicati in desfasurarea activitatii noastre o realizam si prin acest principiu. Prezentarea clara si concreta a politicilor ADR Centru, a programelor de finantare, a activitatilor institutiei sau alte informatii solicitate este unul dintre pasii primari in consumul si implementarea acestor informatii.

Cooperarea – pentru ca mesajul nostru sa ajunga la cei carora le este destinat cooperam cu toti multiplicatorii de informatie care doresc sa ni se alature. Cooperarea institutiei si a reprezentatilor nostri se face structurat pe toate nivelurile grupurilor tinta prin parteneri alesi in functie de potentialul de multiplicare a informatiilor in randul grupurilor lor tinta.

ADR CENTRU participa, prin toti angatii, dar in special prin Serviciul de Relatii Publice, la imaginea Agentiei si implicit a institutiilor pe care le reprezinta la nivel regional. Pentru fiecare reprezentant al ADR Centru, care prin actiunile sale exporta o parte din esenta institutiei, se aplica aceste principii fie ca e implicat direct sau indirect in diseminarea informatiilor. Recunosterea pentru calitatea serviciilor oferite si pentru sustinerea principiilor declarate va asocia ADR Centru cu o imagine generala de incredere si succes in viitorul regiunii.

Documente
Studiu privind implementarea Regio 2007-2013 in Regiunea Centru Plan Comunicare POR_OI ADR CENTRU Studiu privind analiza nevoilor de informare Regio ADR Centru