Luni, 6 octombrie 2014, la sediul Primariei Municipiului Alba Iulia a fost semnat un nou contract de finantare din fonduri nerambursabile Regio, prin care se aloca 1,44 milioane lei pentru reabilitarea termica a 264 locuinte din Regiunea Centru. Contractul de finantare a fost semnat de catre primarul municipiului Alba Iulia, domnul Mircea Hava si de catre directorul general al ADR Centru, domnul Simion Cretu. Fondurile necesare realizarii proiectului sunt alocate din bugetul Programului Regio, derulat la nivel regional de ADR Centru, prin DMI 1.2 – Sprijinirea investitiilor in eficienta energetica a blocurilor de locuinte.
Proiectul ce prevede ”Cresterea performantei energetice a unor blocuri de locuinte din Municipiul Alba Iulia”, a fost depus spre finantare de catre Primaria Municipiului Alba Iulia si are o valoare totala de 2,77 milioane lei, din care 1,44 milioane lei reprezinta finantarea nerambursabila solicitata, iar diferenta dintre cele doua sume reprezinta cofinantarea asigurata de catre beneficiarii proiectului. Fondurile sunt solicitate pentru reabilitarea a 264 de apartamente amplasate in cele sase scari ale blocurilor de pe Bulevardul Transilvaniei, respectiv Nr. 17 – Bl. 16, Nr. 13 – Bl. 18, Nr. 9 – Bl 20. Pentru imbunatatirea conditiilor de locuit a locatarilor si implementarea cu succes a acestui proiect de investitii, Primaria Alba Iulia a estimat ca sunt necesare 9 luni de activitate. Din fondurile alocate se vor executa lucrari de termoizolare pereti exteriori, termo-hidroizolare terasa, inlocuire tamplarie in apartamente si casa scarii, lucrari de demontare si remontare instalatii de pe fatada cladirii, lucrari de refacere finisaje anvelopa-copertina, lucrari de reparatii ale fatadelor. De asemenea, proiectul mai prevede ca in zonele ce prezinta un potential pericol de desprindere, de exemplu zona bailor sau placile balcoanelor, sa se efectueze lucrari conexe si totodata sa se realizeze trotuarele.
”Prin aceasta schema de finantare sunt vizate blocurile construite in perioada 1950 – 1990, ce au un regim minim de inaltime de minim P+3, iar in cazul acestui proiect depus de primaria Alba Iulia, avem trei blocuri de zece etaje, subsol si parter. La nivel regional, din bugetul disponibil de 9,55 milioane euro fonduri nerambursabile, avem deja 6 contracte de finantare nerambursabile semnate. Acest domeniu a fost introdus in cadrul Programului Regio doar in 2012 si asta se datoreaza, in primul rand faptului ca au fost economii pe alte proiecte contractate, iar in al doilea rand faptului ca reabilitarea fatadelor de blocuri pentru reducerea consumului de energie termica, a fost de nenumarate ori discutata si am incercat mereu sa identificam surse de finantare. Aceste investitii in reabilitarea fatadelor de blocuri si eficienta energetica a locuintelor, contribuie la reducerea costurilor cu incalzirea, in special pentru familiile cu venituri reduse si speram sa le continuam si pe viitoare perioada de fonduri nerambursabile 2014-2020”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
“Acest proiect elaborat de Primaria Municipiului Alba Iulia face fericiti locatarii a 264 de apartamente din cele 3 blocuri situate pe B-dul Transilvaniei. Sunt multumit ca fondurile europene sprijina in mod direct calitatea vietii cetatenilor din Alba Iulia, precum si cea a factorilor de mediu. Prin solutiile tehnice propuse de proiectantul lucrarilor de reabilitare, locatarii vor beneficia de o reducere a facturilor la energie de aproximativ 45%, economii care vor imbunatati nivelul de trai al celor care locuiesc in aceste blocuri. In egala masura, confortul si siguranta locuirii sunt acompaniate de imbunatatirea esteticii ansamblului locativ aferent uneia din cele mai populate zone din municipiu”, a declarata domnul Mircea HAVA, Primar al Municipiului Alba Iulia.
La nivelul Regiunii Centru, un numar de 14 proiecte au fost depuse din decembrie 2012 spre finantare nerambursabila pe acest domeniu. Prin cele 7 proiecte contractate pana in prezent, am alocat reabilitarii de locuinte 5,3 milioane euro din fonduri nerambursabile. In prezent, mai avem doua proiecte in etapa precontractuala, acestea urmand a semna contractele de finantare in perioada urmatoare.