Referitor la posibilitatea beneficiarilor contractelor de finantare in cadrul Programului Operational Regional 2007-2013 de a garanta un imprumut, luat in vederea implementarii proiectului ce face obiectul contractului si al asigurarii contributiei proprii, va mentionam ca acest lucru nu este posibil, cerinta ca imobilul ce face obiectul investitiei sa fie liber de orice sarcini se aplica atat la depunerea proiectului, cat si pe intreaga perioada de valabilitate a contractului de finantare.
Necesitatea ca imobilul care face obiectul investitiei sa fie liber de orice sarcini, sa nu faca obiectul unui litigiu in curs de solutionare la instantele judecatoresti cu privire la situatia sa juridica si sa nu faca obiectul revendicarilor potrivit unor legi speciale in domeniu sau dreptului comun reprezinta conditii de eligibilitate a proiectului, care trebuie respectate si pe intreaga perioada de valabilitate a contractului de finantare, in caz contrar fiind afectate conditiile de implementare a proiectului.
In art.9 din modelul contractului de finantare anexat Ghidurilor solicitantului pentru fiecare domeniu major de interventie exista clauze conform carora beneficiarul se obliga sa nu constituie gaj, ipoteca sau alta forma de garantie bancara asupra bunurilor ce fac obiectul proiectului, in decursul intregii perioade de valabilitate a contractului respectiv.
Includerea acestei obligatii in contractele de finantare reprezinta o masura adoptata de catre Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional in scopul limitarii riscului de nerespectare a prevederilor alineatului (1) al art.57 „Durabilitatea operatiunilor“ din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1083/2006.
Conform alineatului mentionat: „Statul membru sau autoritatea de management va asigura ca o operatiune retine contributia Fondurilor numai daca, pe o perioada de cinci ani de la finalizarea operatiunii sau de trei ani de la finalizarea operatiunii in cazul statelor membre care si-au exercitat optiunea de a reduce aceasta perioada pentru mentinerea unei investitii sau a locurilor de munca create de catre IMM-uri, operatiunea respectiva nu sufera o modificare substantiala:
- care afecteaza natura acesteia sau conditiile de implementare, sau aduce unui operator economic sau unei entitati publice un avantaj necuvenit, si
- care este consecinta unei schimbari a naturii proprietatii unui articol de infrastructura sau a incetarii unei activitati productive.”