Guvernul a emis Ordonanța de Urgență nr 39/06.04.2022 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 40/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020.
Guvernul României a emis – în data de 06.04.2022 – Ordonanța de Urgență nr.39/06.04.2022 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul gestionării financiare a fondurilor europene și pentru adoptarea unor măsuri privind beneficiarii de fonduri europene. Aceasta ordonanță modifică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020 și introduce noi prevederi legislative legate de majorarea tranșelor de prefinanțare – de la 10% la 30% – majorarea termenelor de justificare a prefinanțării acordate, stabilirea valorii minime a cererilor de rambursare și altele.