ADR Centru anunță lansarea competiției de proiecte pe prioritatea 5.1 a POR 2014-2020

Începând cu data de 25 mai 2016, ora 16.00, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, se pot depune proiecte pentru a solicita fonduri nerambursabile pentru restaurarea și conservarea obiectivelor de patrimoniu istoric național și local de la nivelul Regiunii Centru. Apelul de proiecte pe această prioritate este de tip competitiv și va fi deschis depunerii timp de 6 luni, valoarea unei cereri de finanțare putând fi de maxim 5 milioane de euro, excepție fiind obiectivele de patrimoniu înscrise pe lista UNESCO, unde valoarea maximă a proiectului  poate fi de maxim 10 milioane euro.

Istoria, identitatea și valorile unei naţiuni sunt cel mai vizibil reprezentate de clădirile istorice. Timpul lasă amprente adânci în structurile construcțiilor vechi de sute și mii de ani, la care se adaugă și neglijența oamenilor ca factori care accelerează procesul de degradare. Păstrarea și îmbogățirea moștenirii istorice, dar și dezvoltarea acestui tip de turism, care va genera creştere economică și noi locuri de muncă, reprezintă justificarea finanțării acestor tipuri de obiective, unde lucrările de restaurare și conservare sunt destul de costisitoare.

Pentru ca un proiect să fie considerat eligibil, obiectivul restaurat trebuie să fie redat publicului vizitator după realizarea investiţiei. Vor avea prioritate la finanțare obiectivele de patrimoniu localizate în teritorii conectate la creșterea economică, a căror restaurare va contribui în mod direct la creșterea competitivității arealului în care sunt localizate. Lista obiectivelor de patrimoniu pe județe, se poate consulta la adresa: http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice.

Bugetul disponibil la nivelul Regiunii Centru, pentru finanțare în cadrul priorității 5.1 din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, este de 33,83 milioane euro. Pe acest apel de proiecte cererile de finanțare depuse în primele trei luni ale apelului vor parcurge etapele de verificare preliminară și evaluare tehnică și financiară, urmând a fi contractate direct cele care au obținut cel puțin 70 de puncte și care se încadrează în alocarea financiară disponibilă pentru acest apel. Proiectele care obțin 50 de puncte sau mai puţin, vor fi respinse. Valoarea minimă a unui proiect este de 100.000 euro, iar co-finanțarea care trebuie asigurată de către solicitant este de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile. Dacă prin proiect se vor obține venituri, solicitantul îşi va majora cota de contribuţie ţinând cont de valoarea veniturilor nete estimate.

În cadrul acestei priorităţi de investiţii se vor finanţa proiectele ce vizează restaurarea, protecția, conservarea și valorificarea durabilă a obiectivelor de patrimoniu UNESCO, ale obiectivelor de patrimoniu cultural național (indiferent de localizare, urban sau rural), precum și ale obiectivelor de patrimoniu cultural local din mediul urban. Complementar, PNDR va finanța obiectivele de patrimoniu cultural local din mediul rural.

Mai multe informații și modelul cererii de finanțare se găsesc pe pagina aferentă programului la nivelul Regiunii Centru, PI  5.1 sau pe www.inforegio.ro.

Alte informații utile:

Cine poate depune cerere de finanțare?

Pot depune proiecte pe acest domeniu: primăriile, consiliile județene, ministerele, unitățile de cult (biserici, episcopii etc). De asemenea, pot solicita fonduri și ONG-urile (persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial), care trebuie să desfăşoare activităţi în domeniul protejării monumentelor istorice, conform statutului şi să aibă o vechime în acest domeniu de activitate de cel puţin 6 luni, la data depunerii cererii de finanţare. Cei ce depun proiect trebuie să dețină drepturi (de proprietate, concesiune sau administrare) asupra obiectivului de patrimoniu şi/sau teren la data depunerii cererii de finanţare şi pe o perioadă de minim 5 ani de la data plății finale.

Unde și până când se depun cereri de finanțare?

În cadrul prezentului apel de proiecte, cererile de finanțare se vor depune la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională din  regiunea în care se va implementa proiectul. Pentru Regiunea Centru, cererile de finanțare se depun la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, într-un singur exemplar în format tipărit, original, într-un singur colet sigilat. De asemenea, în coletul anterior menționat se va include și un CD cu forma scanată a cererii de finanțare, inclusiv anexele acesteia, în format PDF. Imediat ce aplicația electronică MySMIS se va operaționaliza, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va publica un anunț prin care întrerupe depunerea cererilor de finanțare introducând noul sistem de depunere a cererilor de finanțare

Ce tipuri de activități sunt obligatorii?

  • Restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentelor istorice;
  • Dotări interioare (instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare, siguranţă la foc, antiefracţie);
  • Dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural mobil şi imobil;
  • Activități de marketing și promovare turistică a obiectivului restaurat, inclusiv digitizarea acestuia la finalul implementării proiectului.

Nu vor fi finanţate proiecte care presupun doar activităţi de tipul:

  • dotări interioare pentru obiectivul de patrimoniu;
  • restaurarea, protecţia, conservarea picturilor interioare, frescelor, picturilor murale exterioare, stucaturilor;
  • activități de marketing și promovare turistică a obiectivului de patrimoniu, inclusiv digitizarea acestuia;
  • activităţi conexe pentru punerea în valoare sau funcţionalitate a obiectivului de patrimoniu.

Închiderea depunerii de proiecte: 25.11.2016, ora 12:00.