INFORMATII SUCCINTE SI SITUATII PE SCURT DESPRE PROIECTELE CONTRACTATE PRIN PROGRAMUL OPERATIONAL REGIONAL

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru anunta ca Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei a lansat recent o aplicatie pentru cei interesati de situatia proiectelor contractate pe Programul Operational Regional. Aplicatia presupune descarcarea si instalarea unui program Silverlight si utilizeaza ca interfata o harta interactiva. Accesarea aplicatiei poate genera o serie de informatii utile pentru cei interesati in special de gradul de absorbtie a fondurilor nerambusabile prin POR.

„Aceasta aplicatie este importanta pentru toti cei interesati de gradul de absorbtie al fondurilor nerambusabile derulate la nivel judetean, regional sau national. Astfel, reusim sa raspundem numeroaselor solicitari de informatii venite mai ales din partea mass media, dar si din partea celor interesati de fondurile europene ramase disponibile. Dovedim pe aceasta cale, inca o data, ca suntem aici in slujba cetatenilor. Vrem sa fie transparenta utilizarea fondurilor, dar in acelasi timp, si sa se poata evalua usor implicarea si dinamismul fiecarui judet, respectiv a fiecarei regiuni”, a declarat domnul Simion Cetu, director general ADR Centru.

Informatiile disponibile prin aplicatie se refera la proiectele contractate, fiind specificate informatii legate de beneficiari, titlu proiectului, valoarea acestuia. Pentru proiectele necontractate pot fi generate grafice care ilustreaza numarul de proiecte depuse pe domeniu major de interventie si pe regiuni.

Aplicatia genereaza de asemenea, diferite rapoarte specifice pe fiecare domeniu major de interventie al POR, pe regiuni, judete sau chiar localitati. Pentru cei ce doresc, aceste rapoarte pot fi tiparite in format pdf sau excell.

Cei ce doresc sa vizualizeze si sa aiba acces la aceste informatii pot accesa urmatorul link: http://193.226.155.77/mdrl/index.html.