PARTENERIAT REGIONAL PENTRU DEZVOLTAREA IMM

In data de 28 noiembrie 2008, Banca de Export Import a Romaniei, EximBank S.A., infiintata in anul 1992 ca societate comerciala pe actiuni, avand ca actionar majoritar statul roman, a deschis o noua agentie, care va functiona in Alba Iulia. Aceasta este cea de-a 11-a unitate teritoriala a EximBank, banca aflata in plin proces de extindere, care a semnat si un acord de parteneriat cu Agentia pentru Dezvoltare Centru. In baza acestui acord, IMM-urile din cele sase judete arondate Regiunii de Dezvoltare Centru (Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu) vor beneficia de produsele bancii pentru a accesa mai usor fondurile structurale.

Deschiderea agentiei EximBank SA din Alba Iulia survine la numai o zi dupa inaugurarea unei agentii similare la Deva, iar noua unitate situata in Alba Iulia, str. Calea Motilor, nr. 6, Bloc M2C, parter, va acoperi judetele Alba si Sibiu. Unul dintre motivele care au stat la baza extinderii EximBank in aceasta regiune este tendinta de crestere a numarului IMM-urilor si a microintreprinderilor din zona.
Inaugurarea agentiei din Alba Iulia face parte din strategia EximBank de extindere a distributiei, ce prevede ca in urmatorul an reteaua sa creasca prin deschiderea a inca 6 agentii in: Suceava, Ploiesti, Pitesti, Satu Mare, Targu Mures si Iasi. Rolul acestora este acela de a promova produsele si serviciile EximBank in mediul de afaceri din Alba si Sibiu, cu prioritate in randul IMM-urilor si exportatorilor.

”Poate parea un comportament atipic pentru o banca, sa se extinda in actualul context economico-financiar insa, dupa cum stiti, EximBank este diferita de toate celelalte banci de pe piata romaneasca. Prin urmare, in momentele in care, prin natura profilului lor, bancile comerciale devin tot mai rezervate, EximBank, consecventa in misiunea sa, vine in mod hotarat in sprijinul agentilor economici, in special al IMM-urilor si exportatorilor, sustinand economia sanatoasa”, a declarat doamna Carmen Radu, Presedinte&CEO EximBank.

„Dupa cum se stie, sectorul intreprinderilor mici si mijlocii este cel mai flexibil de pe piata, dar si cel mai vulnerabil, in special in conditii economice dificile. De aceea, in acest moment, in care ADR Centru este implicata activ in derularea programelor cofinantate de Uniunea Europeana si, in special, in implementarea programului REGIO, prin care mai multe milioane de euro sunt disponibile pentru finantare nerambursabila, un parteneriat cu o institutie financiara este extrem de important. Privim aceasta colaborare ca pe un sprijin acordat reprezentantilor intreprinderilor mici si mijlocii, care pot sa absoarba fonduri europene nerambursabile, daca au proiecte bine structurate. De fapt, in acest domeniu, interesele ADR Centru si ale EximBank coincid perfect, pentru ca suntem interesati in cel mai inalt grad in dezvoltarea regiunii si in cresterea calitatii vietii locuitorilor acestei zone, pe baza unor finantari semnificative in sectoare economice importante si relevante,” a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Banca de Export-Import a Romaniei, Eximbank S.A., este o banca specializata, ce ofera agentilor economici produse de finantare, garantare si asigurare. Doar de la EximBank, agentii economici pot accesa Creditul cu dobanda subventionata (cu 5 puncte procentuale sub dobanda pietei), Garantia nume si cont stat – in valoare de pana la 80% din valoarea creditului, indiferent de moneda in care se acceseaza creditul, Asigurarea cursului de schimb valutar – produs ce protejeaza incasarile in EUR si USD din exporturile efectuate, impotriva fluctuatiilor nefavorabile ale cursului de schimb.
In prezent EximBank are o retea formata din 9 sucursale in zonele: Bucuresti, Bacau, Brasov, Constanta, Cluj, Craiova, Timisoara, Buzau si Oradea, precum si doua agentii – in Deva si Alba Iulia.

Pentru informatii suplimentare, puteti accesa site-ul www.eximbank.ro sau sa contactati Banca de Export Import a Romaniei EximBank S.A., Departamentul Comunicare, Telefon 021 405 31 38, E-mail: pr@eximbank.ro. Informatii complementare privind derularea fondurilor structurale in Regiunea Centru pot fi accesate pe site-ul www.adrcentru.ro.

Alba Iulia, 26.11.2008