Conferinta Regionala privind stadiul implementarii Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru 2011

Peste 70 de persoane au participat, in data de 13 decembrie 2011, in Sala de conferinte a Hotelului Parc din Alba Iulia, la cea de-a patra editie a Conferintei regionale privind stadiul implementarii Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru, eveniment organizat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. La manifestare au fost prezenti reprezentanti ai administratiei publice locale, ai ONG si IMM implicati in program, precum si membrii Retelei regionale de multiplicatori de informatii REGIO.

Evenimentul a reunit principalii parteneri implicati in implementarea programului REGIO in regiunea noastra, precum si in procesul de absorbtie a fondurilor europene gestionate de catre ADR Centru. Timp de peste patru ore a fost analizat stadiul actual de implementare al programului si au fost discutate problemele intampinate in implementarea proiectelor, pe langa solutiile gasite pentru rezolvarea sau preintampinarea acestora. Important este faptul ca, prin prezentarea proiectelor finalizate, au fost transmise exemple de bune practica utile beneficiarilor de fonduri nerambursabile.

De asemenea, avand in vedere demararea discutiilor la nivel european privind obiectivele noii perioade de programare (2014-2020), conferinta regionala a oferit prilejul dezbaterilor asupra modalitatilor de pregatire a documentelor de programare si a portofoliului de proiecte care sa stea la baza utilizarii fondurilor UE dupa anul 2013.
”Aceasta conferinta ne-a permis o trecere in revista a celor peste 300 de proiecte contractate prin Programul Operational Regional, proiecte aflate in stadii avansate de implementare, ceea ce ne confera incredere in finalizarea lor cu succes, in scurt timp. Este important, de asemenea, sa continuam sa acordam sprijin beneficiarilor, deoarece implementarea Programului REGIO in Regiunea Centru este o prioritate pentru ADR Centru. Acum avem atrase, prin contracte, fonduri de peste 345 milioane euro, in timp ce alte aproape 80 milioane euro vor fi contractate in scurt timp. Prin toate aceste fonduri contribuim activ la dezvoltarea regiunii si raspundem nevoilor identificate ale cetatenilor”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Concluziile evenimentului de la Alba Iulia s-au axat pe rezultatele atinse de program in Regiunea Centru, respectiv in depunerea a 1070 proiecte, in valoare totala de peste 1,59 miliarde euro, depuse de catre autoritatile si firmele private de la nivelul Regiunii Centru. Participantii au fost informati ca bugetul de circa 440 de milioane euro fonduri nerambursabile, pe care-l gestioneaza ADR Centru, este angajat in proportie de peste 96%, prin circa 350 de proiecte contractate sau aflate in etapa de precontractare, iar proiectele aflate in lista de rezerva solicita peste 57% din actuala alocare financiara.