Scoala generala nr 18 din Sibiu se extinde cu fonduri Regio

Circa 1,3 milioane euro vor fi investite in reabilitarea Scolii Generale cu clasele I-VIII din Sibiu, prin derularea proiectului de modernizare, extindere si dotare cu echipamente moderne a acestei unitati de invatamant. Fondurile nerambursabile sunt alocate in cadrul domeniului major de interventie care vizeaza investitiile in infrastructura educationala, in cadrul Programului Operational Regional, fiind angajate prin semnarea contractului de finantare de catre domnii Klaus Werner Iohannis, primarul municipiului Sibiu si Simion Cretu, director general ADR Centru.

In cei aproape patru ani scursi de la lansarea programului REGIO, judetul Sibiu a atras fonduri nerambursabile pentru finantarea unor proiecte care prevad dezvoltarea oraselor, modernizarea infrastructurii rutiere, a unor spitale si scoli, dotarea serviciilor de interventie in caz de urgenta, dar si pentru modernizarea infrastructurii de turism si a celei dedicate afacerilor, ca si pentru microintreprinderi. In foarte scurt timp va debuta si procesul de contractare a proiectelor depuse de catre municipalitatea sibiana, prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbana.
Acum, proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere si dotare scoala cu clasele I-VIII, nr. 18, Sibiu, judetul Sibiu” raspunde obiectivului specific al DMI 3.4 din cadrul Axei prioritare 3 – „Imbunatatirea infrastructurii sociale”. Cel mai mult acest proiect raspunde necesitatilor de crestere a suprafetei si a facilitatilor didactice din aceasta unitate scolara sibiana. Practic, dupa finalizarea acestui proiect, Scoala nr 18 va deveni un etalon in domeniu pentru municipiul de pe Cibin, deoarece va fi dotata la standarde moderne, care sa asigure accesul elevilor la un proces educational de calitate, iar asteptarile beneficiarilor, elevi si parinti, se vor materializa prin eliminarea cursurilor de dupa-amiaza, ceea ce va duce la cresterea randamentului scolar.
Valoarea totala a proiectului semnat luni, 18 aprilie 2011, la sediul Primariei municipiului Sibiu, este de peste 5,4 milioane lei, din care suma nerambursabila este de peste 4,36 milioane lei, la care se adauga si cota de TVA, cofinantarea beneficiarului fondurilor, Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Sibiu, fiind de circa 87 mii lei. Investitiile se vor derula pe o perioada de 17 luni, deci, incepand cu anul scolar 2012-2013, peste 450 de elevi si 44 cadre didactice si personal auxiliar, inclusiv vorbitori de limba germana, vor beneficia de conditii complet noi de studiu.
Pricipalele lucrari care se vor efectua vor consta in extinderea suprafeței construite a scolii cu circa 300 metri patrați, ceea ce se va traduce in cresterea suprafeței utile cu circa 600 mp, pe langa dotarea cu echipamente IT de ultima generatie. Vor fi construite si amenajate cinci noi sali de clasa si un laborator, astfel incat toți elevii scolii sa poata frecventa cursurile de dimineața, aproape 30% dintre ei desfasurandu-si orele de curs in noile sali de clasa.

„Acest proiect face parte din programul de dezvoltare a municipiului Sibiu, pe componenta dedicata investitiilor in educatie. Stim ca in oras s-au finalizat lucrarile la Scoala nr. 4, sau la Colegiul „Gheorghe Lazar” si sunt altele in derulare, la scoli, gradinite si la Colegiul „George Baritiu”. Pe de alta parte, prin programul REGIO, judetul Sibiu beneficiaza de finantarea unor proiecte depuse pe toate axele, in valoare totala de circa 360 milioane euro, din care suma nerambursabila solicitata reprezinta peste 254 milioane euro. Pana la inceputul lunii aprilie, ADR Centru a efectuat plati catre beneficiari din judetul Sibiu in valoare de aproape 100 milioane lei. Prin proiectul destinat modernizarii Scolii generale nr. 18, municipiul Sibiu va aduce plus-valoare actului educational si se creeaza premisele implementarii si a celorlalte proiecte care vor obtine finantare in cadrul PIDU, precum si a celor care vor mai fi depuse, pentru dezvoltarea echilibrata a intregii localitati”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Un numar de 21 contracte de finantare au fost semnate, la nivelul Regiunii Centru pana in prezent, pe Domeniul Major de Interventie 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea si echiparea infrastructurii educationale”, cu exceptia acestui proiect. Prin aceste contracte au fost angajate peste 28 milioane euro pentru reabilitarea scolilor din toate judetele regiunii. Alte 2 proiecte, aflate in faza de precontractare, vor semna in perioada urmatoare contractele de finantare prin care vor primi peste 2 milioane de euro pentru modernizarea si dotarea unitatilor de invatamant.
In judetul Sibiu au fost depuse spre finanțare prin programul REGIO un numar de 155 proiecte, in valoare totala de circa 360 milioane euro, prin care se solicita peste 254 milioane euro, fonduri nerambursabile. Dintre acestea, pana la inceputul lunii aprilie, au fost contractate, in total, 23 proiecte, in valoare totala de 85 milioane euro. 5 proiecte sunt pentru domeniul destinat reabilitarii infrastructurii rutiere de nivel local si regional, 2 proiecte destinate reabilitarii ambulatoriilor medicale de specialitate, 2 proiecte destinate reabilitarii infrastructurii sociale, 2 proiecte destinate investitiilor in infrastructura educationala (fara cel semnat azi), 2 proiecte sunt destinate finantarii obiectivelor de patrimoniu turistic si 2 proiecte destinate dezvoltarii structurilor turistice. Un proiect este contractat pe domeniul destinat investitiilor in centre de afaceri si alte sase finanteaza dezvoltarea unor microintreprinderi. Pe langa toate acestea, judetul Sibiu a beneficiat si de proiectul destinat dotarii serviciilor de interventie in cazuri de urgenta. La aceste proiecte contractate se adauga alte 18, care se afla in faza de precontractare.