Stadiul proiectelor depuse pentru finantarea microintreprinderilor

Regiunea Centru a inregistrat cel mai mare numar de proiecte depuse la nivel national pe domeniul de interventie (DMI) 4.3 al Programului Operational Regional (POR), domeniu destinat finantarii nerambursabile a microintreprinderilor din zonele urbane ale Regiunii Centru. Pentru cele 169 de proiecte depuse pana la 16 iunie 2008 de catre 169 de microintreprinderi din mediul urban, procesul de evaluare a conformitatii administrative si eligibilitatii proiectelor, realizat de catre expertii ADR Centru, s-a incheiat la 16 august 2008 cu respingerea a 45 de proiecte.

Proiectele depuse pe domeniul 4.3 „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor” au avut la dispozitie un buget de 4,3 milioane euro, fonduri nerambursabile, doar pentru aceasta prima sesiune de licitatie. Programul a fost lansat la nivel national, in 13 martie 2008 si este singurul domeniu de finantare din POR, derulat prin ADR Centru, care are termen limita de depunere. Pe parcursul celor 7 ani de derulare a Programului Operational Regional 2007-2013, la nivelul Regiunii Centru, acest domeniu are alocat pentru finantare 21,81 milioane euro si se va lansa in mai multe sesiuni de licitatie pana la absorbtia fondurilor. Valoarea totala a bugetelor celor 169 proiecte depuse pana in 16 iunie s-a ridicat la suma de 27.663.802,64 euro (la cursul Infoeuro din iunie – 1 Euro=3,6445 RON). Din aceasta suma, valoarea solicitata per total ca si finantare nerambursabila a fost de 15.430.694,74 euro, restul reprezentand contributia proprie a potentialilor beneficiari.

Proiectele care au trecut de evaluarea privind conformitatea administrativa si eligibilitatea vor intra in urmatoarea etapa a evaluarii, respectiv in procesul de evaluare tehnica si financiara. Acest proces va fi realizat de catre o comisie de evaluatori independenti, numiti de catre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor. Pentru cele 124 de proiecte care se afla in acest moment in evaluare, in cadrul DMI 4.3 din Axa Prioritara 4 – „Sprijinirea mediului de afaceri regional si local”, valoarea solicitata per total, ca si finantare nerambursabila se cifreaza la 9.984.724 euro, in timp ce valoarea totala a proiectelor ramase in competitie se ridica la 18.027.133 euro, folosind acelasi curs Infoeuro.

„In procesul de evaluare expertii ADR Centru au depus o munca sustinuta, comunicand cu solicitantii de finantare, prin intermediul cererilor de clarificari, pentru ca fiecare proiect sa fie cat mai bine valorificat. Din pacate, aceasta etapa de evaluare a scos la iveala destul de multe lacune in scrierea proiectelor, fapt care ne va face sa acordam o si mai mare importanta instruirilor adresate potentialilor beneficiari ai Programului „Regio”. Chiar daca au fost respinse 45 de proiecte, necesitatile de finantare ale microintreprinderilor din Regiunea Centru depasesc cu mult fondurile disponibile, cel putin la aceasta prima sesiune de licitatie. Procesul de evaluare tehnica si financiara va fi si mai minutios, implicand atentie la detalii, pentru a putea garanta faptul ca in faza de corelare si selectie vor ajunge cele mai bune cereri de finantare. In plus, le solicitam celor care nu au fost suficient de bine pregatiti in aceasta sesiune de lucru sa isi redefineasca prioritatile, sa apeleze la expertii Biroului de informare pentru POR si sa pregateasca proiecte mai bune, cu reale sanse de a fi declarate eligibile”, a declarat domnul Simion Cretu , director general ADR Centru.

Alba Iulia
26.08.2008