Prin semnarea Acordului cadru de delegare a atribuțiilor de organism intermediar pentru POR 2014-2020, la finalul lunii septembrie, se confirmă rezultatele bune obținute de către ADR Centru în implementarea fondurilor structurale 2007-2013, dar și a experienței dobândite în domeniul finanțărilor nerambursabile începând din 1998. Astfel că, ADR Centru a devenit oficial – și pentru viitoarea perioadă de programare financiară – Organism Intermediar pentru implementarea Programului Operațional Regional la nivelul celor șase județe Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Cele peste 700 de milioane de euro fonduri nerambursabile ce sunt disponibile pentru finanțare la nivelul Regiunii Centru vor fi evaluate, contractate și monitorizate prin ADR Centru.
Conform Acordului semnat, părțile, Autoritatea de Management a programului, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și OI POR, respectiv Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, se angajează să colaboreze în vederea pregătirii şi implementării POR 2014-2020 în România, prin orice activităţi necesare pentru asigurarea implementării eficiente şi la timp a POR, în conformitate cu atribuţiile şi responsabilităţile fiecărei părţi şi în baza procedurilor specifice de lucru. Începând cu acest an, ADR Centru va gestiona și fondurile pentru dezvoltarea firmelor, ce au fost derulate în perioada precedentă, 2007-2013, prin Programul Operațional Sectorial de Creștere a Competitivității Economice. De asemenea, ADR Centru va colabora și cu Organismul Intermediar pe Resurse Umane, pentru implementare proiectelor destinate regenerării comunităților defavorizate. Deschiderea oficială a POR 2014-2020 a fost făcută de către doamna ministru Sevil Shhaideh, în cadrul Comitetului de Monitorizare al POR 2014-2020.
”Calitatea muncii noastre s-a putut observa tocmai prin modul în care s-a derulat implementarea proiectelor în perioada 2007-2013. Încă din 1998 am derulat proiecte cu finanțare europeană, dar după 2007, de când România e stat membru al Uniunii Europene, s-au schimbat atât regulile de acordare a fondurilor, cât și instrumentele financiare. Inițial ADR Centru a derulat în regiune unul dintre cele 7 programe operaționale din România, prin care s-au derulat fonduri nerambursabile, respectiv POR 2007-2013. Datorită profesionalismului nostru, a faptului că există reguli clare care se respectă și o bună organizare, dar și datorită faptului că am implementat pe parcurs doar soluții ce au venit în sprijinul beneficiarilor – și nu o spun eu, o spun beneficiarii și toți cei ce au lucrat sau au implementat fonduri pe mai multe programe – am preluat în 2013 și proiecte de pe Programul Operațional de Competitivitate Economică care stagnau din 2010. Iar în perioada următoare vom susține și implementarea unor proiecte alături de POCU, cunoscuți înainte ca și POSDRU. Cred că funcționează faptul că suntem un ONG de utilitate publică, partener apropiat de beneficiari, nu o structură în cadrul vreunui Minister, deși, în același timp, și noi depunem proiecte pentru a putea primi finanțare ca să ne ducem la bun sfârșit treaba”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Astfel că, prin Axele de finanțare ale POR 2014-2020, se vor acorda fonduri nerambursabile pentru investiții în următoarele tipuri de proiecte: ce vizează îmbunătățirea competitivitatea întreprinderilor mici și mijlocii, proiecte ce promovează transferul tehnologic, proiecte de sprijinire a eficienței energetice în clădirile publice, proiecte de sprijinire a dezvoltării urbane durabile, proiecte de conservare și valorificare a patrimoniului cultural, proiecte de îmbunătățire a infrastructurii rutiere, proiecte ce susțin dezvoltarea economiilor locale prin turism, proiecte de dezvoltare a infrastructurii sanitare, de regenerare economică a comunităților defavorizate, proiecte de îmbunătățire a infrastructurii educaționale. Pe larg despre aceste axe puteți găsi informații pe pagina programului (http://regio-adrcentru.ro/prezentare-axe-por-2014-2020/).