Consultare publică pentru 2 Ghiduri specifice aferente Axei Prioritare 1 a POR 2014-2020

AMPOR a lansat spre consultare publică 2 Ghiduri specifice din cadrul Axei Prioritare 1 „Promovarea transferului tehnologic” a Programului Operațional Regional 2014-2020, aferente Operațiunilor A – Sprijinirea entităților de transfer tehnologic, respectiv C – IMM în parteneriat cu entitățile de inovare si transfer tehnologic.

Prin intermediul Operațiunii A – Sprijinirea entităților de transfer tehnologic vor fi sprijinite activități specifice realizării de investiții pentru dezvoltarea entităților de inovare și transfer tehnologic (ITT), implicit și a centrelor de competență, în concordanţă cu Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare și a documentelor regionale de specializa-re inteligentă, respectiv:
• crearea şi dezvoltarea ITT, respectiv, construcţia, extinderea şi dotarea cu echipamente și software necesa-re;
• achiziționarea de servicii de transfer tehnologic specifice (altele decât cele oferite de angajații centrelor de inovare și transfer tehnologic).

Prin intermediul Operațiunii C – IMM în parteneriat cu entitățile de inovare si transfer tehnologic se vor finanța, prin intermediul unei scheme de minimis, IMM-uri care doresc să achiziționeze rezultate ale transferului tehnologic în domeniile menționate în Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020, în Strategiile regionale de specializare inteligentă, respectiv în cadrul Concept Note-urilor regionale, rezultate pe care să le implementeze în domeniul lor de activitate. Finanțarea se va realiza pe baza unui acord de parteneriat cu ITT, pentru a valida faptul că prin intermediul investiției se va realiza transferul tehnologic.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise la adresa de e-mail regio@mdrap.ro, până la data de 28 mai 2017, ora 16.00 (pentru Ghidul specific aferent Operațiunii C – IMM în parteneriat cu entitățile de inovare si transfer tehnologic), respectiv 30 mai 2017, ora 16.00 (pentru Ghidul specific aferent Operațiunii A – Sprijinirea entităților de transfer tehnologic). La acestea se va răspunde centralizat odată cu publicarea documentelor aprobate sau odată cu o nouă consultare publică a documentelor menționate, dacă va fi cazul.

Nu se va răspunde la solicitările transmise de către potențialii solicitanți care implică analize privind încadrarea în prevederile ghidurilor specifice și respectarea criteriilor de conformitate/ eligibilitate. AMPOR va realiza respectivele verificări numai pentru solicitanții la finanțare, ulterior deschiderii apelurilor de proiecte.

Forma finală a celor două ghiduri va fi publicată odată cu finalizarea analizelor regionale privind identificarea domeniilor regionale de specializare inteligentă.