Dezbatere privind dezvoltarea resurselor umane și incluziunea socială, ca priorități ale strategiei regionale pentru perioada 2021-2027

Peste 60 de persoane din Regiunea Centru au participat la Alba Iulia la evenimentul organizat joi, 27 februarie 2020, de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru prin care au fost discutate teme privind dezvoltarea resurselor umane, sănătatea și incluziunea socială, ca parte a acțiunilor de consultare a partenerilor regionali în procesul de elaborare a Planului de Dezvoltare Regională Centru pentru perioada 2021-2027. La această întâlnire de lucru au participat membrii grupului de lucru tematic ”Resurse umane și Incluziune socială” care a fost constituit în toamna anului 2019 și care cuprinde un spectru larg de organizații relevante din domeniul educației, ocupării, incluziunii sociale și sănătății; respectiv atât ONG-uri, instituții publice din domeniile menționate, cât și firme cu activitate în domeniul educației și reprezentanți ai administrației publice de la nivel local și județean.

Întâlnirea a avut ca scop, pe de o parte, prezentarea și consultarea actorilor regionali cu privire la direcțiile strategice și prioritățile din PDR Centru 2021-2027 privind dezvoltarea resurselor umane cât și dezbaterea unor teme de actualitate pentru regiune, cum ar fi educația și formarea profesională în perspectiva modernizării industriale.  Cu prilejul acestei întâlniri au fost prezentate și detaliate propunerile Comisiei Europene privind finanțarea dezvoltării resurselor umane din fondurile structurale și de investiții alocate României în perioada 2021-2027 prin Politica de Coeziune.

Participanții la întâlnirea de lucru de la Alba Iulia au convenit că dezvoltarea resurselor umane se poate realiza în special prin îmbunătățirea accesului la educație și formare profesională, care să ducă la creșterea ocupării și calității forței de muncă, având ca efecte creșterea incluziunii sociale și a calității vieții, precum și reducerea sărăciei. Dezvoltarea aptitudinilor profesionale ale oamenilor va contracara efectele declinului demografic, având și posibilitatea de a oferi un acces egal la sistemul de sănătate. Pentru viitoarea perioadă de finanțare se dorește îmbunătățirea calității, eficacității și relevanței ofertei educaționale la nivel regional, a serviciilor și a accesului la servicii de educație mai bună la toate nivelurile. Este nevoie și de sprijinirea dezvoltării capitalului uman, în vederea creșterii ocupării forței de muncă la nivel regional și local. În momentul în care se realizează aceste deziderate va crește incluziunea socială și se va reduce gradul de sărăcie, concomitent cu creșterea accesului la servicii de sănătate de calitate, fiind limitate efectele negative ale declinului demografic.

”PDR Centru este principalul document de planificare şi programare realizat la nivel regional şi aprobat de către factorii de decizie din Regiunea Centru, document prin care sunt stabilite direcțiile strategice și prioritățile de dezvoltare pe termen mediu la nivel regional și sunt identificate sursele de finanțare pentru măsurile și proiectele propuse. Totodată, PDR Centru este documentul care justifică necesarul de finanţare la nivel regional, pe tipuri de intervenții, din fondurile alocate României pe baza Politicii de Coeziune a Uniunii Europene sau alte politici ale Uniunii. Am avut abordare convergentă cu partenerii noștri, pentru a pune bazele unui sistem de lucru eficient, prin care se vor identifica și dezvolta proiectele care să ducă la creșterea performanțelor profesionale ale oamenilor și la îmbunătățirea competitivității regiunii noastre la nivel național și european”, a declarat, după încheierea acestei întâlniri de lucru, domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.

În cadrul discuțiilor au fost analizate punct cu punct principalele provocări ale pieței muncii regionale. Astfel, s-a stabilit că declinul demografic, în special la grupa de vârstă 20-64 ani, este una dintre cele mai mari probleme, care este amplificată și de menținerea unei rate scăzute de ocupare a populației în vârstă de muncă, în comparație cu media europeană (de 63,9% față de 73,1% în anul 2018, pentru grupa de vârstă 20-64 ani. În plus este vorba și de menținerea unei rate scăzute de ocupare a populației în vârstă de muncă din mediul rural (64,8%, în anul 2018, pentru grupa de vârstă 25-54 ani), de un nivel educațional scăzut la grupurile dezavantajate social și de valori mari ale abandonului școlar (21,1% în 2017 la nivelul Regiunii Centru față de media europeană de 10,6%). În timpul discuțiilor au fost identificate și alte probleme, cum ar fi: ponderea scăzută a persoanelor cu studii superioare (17,9% la nivelul Regiunii Centru, comparativ cu 31,5% la nivelul UE 28), un deficit de competențe şi/sau de personal calificat, mai ales în sectoarele cu dezvoltare rapidă şi în sectoarele economice emergente sau ocupațiile noi, ca urmare a necorelării între oferta educațională cu nevoile de pe piața muncii. Pe de altă parte, există și o mobilitatea scăzută pe piața internă a muncii și participarea scăzută a forței de muncă la programe de formare continuă.

Pentru pregătirea noilor proiecte pentru dezvoltarea sistemului de educație, în cadrul dezbaterilor au fost identificate și analizate o parte a provocărilor de la nivel regional în domeniul formării profesionale. S-a discutat despre tendințele demografice nefavorabile, despre nivelul redus de instruire al populației adulte, în corelare cu abandonul școlar și lipsa de atractivitate a învățământului tehnic și profesional. În discuție a fost pusă și problematica actualelor Programe școlare și conținutul depășit al unor materii de studiu, dar și calitatea resursei umane din educație. Multe aspecte pot fi depășite încă din această etapă, fie prin creșterea importanței și a calității stagiilor de practică, creșterea gradului de corelare a ofertei educaționale cu piața muncii, reintroducerea uceniciei și îmbunătățirea tehnicilor de formare profesională continuă insuficientă. Evident, sunt necesare investiții susținute pentru reabilitarea infrastructurii educaționale precare, în special pentru cea din mediul rural și, ca tematică generală, a reieșit că asigurarea finanțării pentru educație este o condiție obligatorie pentru ca educația să contribuie la dezvoltarea regiunii.

În partea a doua a întâlnirii s-au desfășurat în paralel patru ateliere de lucru pe subdomenii tematice privind ocuparea, educația și pregătirea profesională, sănătatea și incluziune socială, în cadrul cărora participanții la întâlnirea de lucru au analizat propunerile existente de măsuri și au sugerat îmbunătățiri și completări   ale acestora, ce vor fi incluse în varianta consolidată a PDR Centru 2021-2027.

Alba Iulia, 27.02.2020