200 de vârstnici din Sibiu, vor avea un nou loc pentru socializare, povești și mobilizare

Condiții optime pentru persoanele vârstnice din Sibiu, obținerea independenței și îmbunătățirea calității vieții a 200 de persoane cu vârsta de peste 65 ani, se vor realiza după finalizarea unui nou contract de finanțare semnat la ADR Centru. Proiectul ce va fi finanțat din Programul Operațional Regional 2014-2020,  a fost semnat de către Înalt Preasfinția Sa, Arhiepiscopul Liviu Streza din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Sibiu și de către domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru. Prin contract, o sumă de peste 4,28 milioane lei se vor investi în realizarea lucrărilor de modernizare și extindere a imobilului din municipiul Sibiu, aflat pe strada A. D Xenopol, nr. 32.

Date proiect:

Proiectul cu titlul ”Modernizare, reabilitare și echipare Centrul de Asistență Socială – Centrul Catedral Social Sf. Treime- din municipiul Sibiu” are o valoare totală de 4.287.725,50 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate prin POR este de 2.549.681,09 lei, respectiv 547.141,86 Euro. Fondurile nerambursabile solicitate provin din bugetul alocat Regiunii Centru prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 8  – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Obiectivul specific 8.3 – Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale.  Termenul estimat de finalizare a lucrărilor prevăzute în proiect este 31 martie 2022.

Necesitatea implementării acestui proiect este dată de dificultățile pe care le trăiesc persoanele vârstnice, marginalizate ca urmare a problemelor cauzate de alterarea stării de sănătate și a accesului redus la serviciile sociale. Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Sibiu va facilita accesul persoanelor vârstnice cu dizabilități la activitățile din Centru, iar serviciile sociale ce vor fi prestate pe durata programului vor fi diverse și îmbunătățite atât datorită creșterii numărului de angajați, cât și ca urmare a implicării de voluntari vârstnici. Astfel, la finalizarea proiectului, această casă de zi va oferi vârstnicilor programe de socializare, culturalizare și de petrecere a timpului liber ce le va îmbunătăți calitatea vieții, va preveni instituționalizarea lor și le va asigura un grad sporit de independență și încredere în propriile forțe, elemente vitale pentru o bătrânețe frumoasă”, a declarat Simion Crețu, Director general ADR Centru.

Detalii investiție:

Prin proiect se propun lucrări de intervenție pentru modernizarea și reabilitarea imobilului ce va avea  destinația de Centru de asistență socială pentru persoanele vârstnice. În prezent, clădirea are un subsol parțial la stradă, cu trei compartimente și un regim de înălțime subsol, parter și etaj. Prin proiect se propun lucrări de închidere și termoizolare a nivelului mansardă, cu ignifugarea întregii structuri de lemn a nivelatorii și planșeului. De asemenea, se vor reface finisajele interioare aferente întregului imobil, iar finisajele exterioare se vor reface pe zona de curte interioară. În curtea interioară se va monta un lift exterior de tip panoramic pentru accesul persoanelor la etajele superioare. Tot din bugetul proiectului este prevăzută executarea lucrărilor de reabilitare a instalațiilor electrice, sanitare și termice pentru întregul imobil. Se va monta o instalație de supraveghere video și o instalație de detecție incendiu cu acoperire totală. Pentru eficientizarea consumului de energie, instalația electrică pentru iluminat și instalația de încălzire se vor conecta la un sistem de Building Management System al imobilului. Se va avea în vedere accesibilizarea spațiilor pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces, WC speciale, uși de acces suficient de late pentru cărucioare) și se vor achiziționa echipamente pentru kinetoterapie, dar și mobilier, echipamente IT, electrocasnice.

După finalizarea proiectului, începând cu aprilie 2022, principalele activități ce se vor desfășura în cadrul Centrului Catedral Social Sf. Treime vor fi: socializare și petrecere a timpului liber; terapii de recuperare și relaxare; organizare și implicare în activități comunitare și culturale; asistență și suport pentru familia persoanei vârstnice; suport pentru realizarea activităților administrative și gestiunea bunurilor; educație informală pentru o viața sănătoasă și activă, dar și acțiuni caritabile pentru vârstnicii aflați în risc de sărăcie.  De asemenea, va oferi activități de kinetoterapie și îngrijire în sănătate mintală pentru persoane vârstnice: screening pentru identificarea problemelor emoționale și de sănătate, inclusiv a celor de sănătate mintală, consiliere și suport pentru vârstnici în ceea ce privește recunoașterea și tratarea promptă a tulburărilor mintale și neurologice. Criteriile care vor fi luate în considerare în selectarea vârstnicilor ce vor avea acces la serviciile centrului vor fi: situația de urgență socială, defavorizarea în care se află persoana, nevoia de asistență psihică, fizică sau de sănătate. Se vor organiza săptămânal grupuri de suport (consiliere de grup) cu 8-10 beneficiari. Centrul va fi deschis zilnic, iar câte 25 de beneficiari pe zi vor acea acces la activitățile programate (prin rotație, în funcție de starea de sănătate și de preferințele pentru programele de socializare pe care centrul le va oferi).