Obiectivul acestui domeniu major de interventie il reprezinta crearea/mentinerea de locuri de munca si promovarea coeziunii sociale, prin sprijinirea imbunatatirii eficientei energetice a blocurilor de locuinte din Romania, in conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, ceea ce va conduce la cresterea/mentinerea ratei de ocupare a fortei de munca, consum redus de energie si limitarea emisiilor de gaze cu efect de sera.
In subsolul paginii regasiti documentele relevante privind implementarea DMI 1.2
Categorii de beneficiari eligibili
Unitatile administrativ-teritoriale (autoritati ale administratiei publice locale) – municipii resedinte de judet in calitate de reprezentanti ai asociatiilor de proprietari, precum si cele 6 sectoare ale Municipiului Bucuresti.
Sunt eligibile urmatoarele categorii de lucrari de reabilitare termica a blocului:
- Lucrari de reabilitare termica a anvelopei;
- Lucrari de reabilitare a sistemului de incalzire.
Schema de finantare vizeaza blocurile construite in baza unor proiecte elaborate in perioada 1950 – 1990 avand un regimul minim de inaltime P+3.
Alocarea financiara ce revine fiecarei regiuni este de 22,80 milioane euro (FEDR + Buget de stat). Un beneficiar (un municipiu resedinta de judet sau un sector al Municipiului Bucuresti) nu poate primi finantare nerambursabila decat in limita de maxim 35% din alocarea financiara (FEDR + buget de stat) aferenta regiunii respective.
Contributia solicitantului
Cofinantarea reprezentand 40% din cheltuielile eligibile ale proiectelor va fi asigurata de Autoritatea Publica Locala si Asociatia de proprietari. Ratele de co-finantare ale autoritatilor publice locale si asociatiilor de proprietari vor fi modulate in functie de proportia in cladire a familiilor cu venituri reduse.
Acest domeniu major de interventie s-a lansat in 1 noiembrie 2012, depunerea proiectelor facandu-se incepand cu data de 3 decembrie 2012 la sediile Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala.