Se modernizeaza patru importante artere rutiere din nordul Sibiului

Recent s-a semnat contractul de finantare pentru proiectul prin care se vor realiza lucrari de reabilitare si modernizare a patru strazi sibiene. Este vorba despre cererea de finantare pentru ”Modernizare strazi in Municipiul Sibiu: Modernizare Strada Magheranului, Strada Calea Gusteritei, Strada Macaralei si Strada Otelarilor”, care face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana al Municipiului Sibiu, fiind cel de-al 9-lea proiect care primeste finantare prin Programul Operational Regional, prin domeniul destinat dezvoltarii urbane. Valoarea totala a proiectului, prevazut a se finaliza peste doi ani, este de 28.530.126,32 lei.

Prin acest proiect, Primaria sibiana va beneficia de o suma nerambursabila in valoare de peste 16,2 milioane lei, pentru imbunatatirea accesibilitatii si mobilitatii transportului de persoane si marfuri in zona de nord a orasului, prin investitii pe strazile Calea Gusteritei, Macaralei si Otelarilor, situate in cartierul Lazaret si pe strada Magheranului din cartierul Terezian. Prin bugetul alocat proiectului se vor realiza investitii pentru modernizarea infrastructurii urbane de transport rutier si pietonal pe cele patru strazi, dar si pentru imbunatatirea infrastructurii de furnizare a apei potabile, prin reabilitarea retelei hidroedilitare pe aceste strazi. In cererea de finantare a fost prevazuta si imbunatatirea infrastructurii de evacuare a apelor menajere, prin reabilitarea retelei de canalizare pe cele trei strazi din cartierul Lazaret.

Concret, prin acest proiect se vor realiza modernizarea partii carosabile pe o suprafata de circa 30.000 mp, amenajarea de parcari pe un spatiu de 5400 mp si modernizarea trotuarelor pe o suprafata de peste 14800 mp. De asemenea, se vor realiza piste de biciclisti, pe anumite portiuni chiar pe ambele parti ale strazilor reabilitate, spatii verzi si dotari cu mobilier urban. Acest proiect va asigura modernizarea retelei de alimentare cu apa pe o lungime de 3700 ml, precum si reabilitarea retelei de canalizare menajera pe o lungime de aproape 1,5 kilometri.

Beneficiarul finantarii, Primaria municipiului Sibiu, estimeaza ca aceste investitii sunt foarte importante pentru circa 3000 de cetateni ce locuiesc pe aceste strazi, dar si pentru zona industriala de est, iar astfel, de infrastructura reabilitata vor beneficia si cei aproximativ 3000 de angajati ai celor peste 1000 de companii functionale din zona. De lucrarile realizate, de o infrastructura urbana complet noua, vor beneficia si persoanele care apeleaza la serviciile publice ale Cantinei Municipiului Sibiu, dar si cadrele didactice, precum si elevii Scolii generale nr. 20, sau cei peste 400 de avocati inscrisi in Baroul Sibiu, dar si cei circa 600 consilieri juridici care activeaza in zona adiacenta acestor strazi.

Prin acest proiect este vorba despre investitii in apropierea celei de-a doua zone industriale majore a orasului Sibiu, Zona Industriala Est. Municipalitatea sibiana a stabilit ca fiind prioritara pentru dezvoltare, prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbana, reducerea izolarii cartierelor marginase de centrul orasului. Aceste strazi propuse spre reabilitare raspund acestei nevoi in mod direct, intrucat reprezinta fie principalele cai de acces din cartierele de nord si nord-est spre centrul orasului, fie sunt strazi centrale ale cartierelor respective, asigurand totodata accesul spre una din iesirile pe centura ocolitoare a orasului. Prin contractarea acestui proiect, dar, mai ales, prin investitiile care se vor realiza in municipiul Sibiu, unde se reabiliteaza si modernizeaza multe artere rutiere, ambulatorii medicale, scoli si un centru pentru recuperarea si reabilitarea copiilor cu dizabilitati, se dovedeste viabilitatea sloganului Programului Operational Regional, privind imbunatatirea calitatea vietii si valorificarea fiecarui euro atras prin proiectele din Regiunea Centru.