Investitii Regio de 12 milioane lei pentru dezvoltarea a doua centre urbane din judetul Harghita

Ieri, 29 septembrie 2011, la Toplita si la Miercurea Ciuc au fost semnate contractele de finantare pentru trei proiecte depuse la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru de catre municipalitatile din cele doua orase. Cererile de finantare vizeaza cresterea calitatii vietii locuitorilor din aceste localitati, prin utilizarea eficienta a fondurilor nerambursabile disponibile prin Programul Operational Regional, Axa prioritara 1, sub-domeniul de finantare pentru Centre urbane. Contractele de finantare au fost semnate de catre doamna Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, domnul Simion Cretu, director general ADR Centru si de catre domnii Valentin Simon, viceprimarul municipiului Toplita si Ráduly Róbert Kálmán, primarul municipiului Miercurea Ciuc in prezenta presedintelui Consiliului Judetean Harghita, domnul Csaba Borboly si a reprezentantilor media.

Proiectele de la Toplita semnate ieri sunt cuprinse in cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) al municipiului, document strategic pentru dezvoltarea infrastructurii de transport local, precum si pentru reabilitarea sau modernizarea serviciilor sociale. Valoarea totala a proiectelor semnate de municipalitatea din Toplita este de peste 7,4 milioane lei, din care circa 6 milioane lei sunt sume nerambursabile alocate prin programul REGIO. PIDU Toplita mai include un proiect, aflat in prezent in faza de evaluare.
Prin contractarea proiectului de ”Modernizare centrala termica strada Borsecului si refunctionalizare in centrul social integrat”, se vor finanta lucrari destinate transformarii acestei centrale intr-un centru pentru furnizarea de servicii sociale. In cadrul acestui centru social va functiona un camin pentru persoane varstnice, un birou de consiliere, un centru de zi pentru copii proveniti din medii defavorizate, cantina si cabinet medical. Prin acest proiect vor fi reunite o serie de servicii intr-o singura cladire. Bugetul solicitat ca suma nerambursabila, de peste 4,5 milioane lei, va asigura fondurile necesare pentru a oferi celor 50 de beneficiari directi si intregii populatii de 15.880, in calitate de potentiali beneficiari ai proiectului, mai multe servicii sociale si de sanatate, fara a fi nevoie ca oamenii sa se deplaseze intre mai multe locatii. Prin acest proiect, care se va derula pe o perioada de 24 luni, 6 furnizori privati de servicii sociale vor beneficia de un sediu modern pentru a-si desfasura activitatea si vor fi create 34 de locuri de munca.
Proiectul „Intarirea sigurantei publice prin instalarea de camere de supraveghere” urmareste cresterea calitatii vietii prin asigurarea sigurantei cetatenilor. Prin cele peste 1,4 milioane lei suma nerambursabila, din valoarea totala de 1,87 milioane lei, cererea de finantare si-a propus instalarea camerelor de supraveghere in jurul institutiilor publice (tribunal, prefectura, primarie), a scolilor si in zonele cu grad ridicat de risc. Astfel, se va asigura diminuarea criminalitatii in randul minorilor si tinerilor, prevenirea violentei stradale si combaterea abuzurilor asupra persoanelor cu dizabilitati. Acest proiect, prin care se vor monta 60 de camere de supraveghere si una de monitorizare, se va finaliza in 15 luni.

Proiectul pentru modernizarea spatiilor verzi din centrul municipiului Miercurea Ciuc, completeaza PIDU depus de acest oras. Avand titlul „Program de dezvoltare a infrastructurii publice urbane: modernizarea spatiilor verzi – Parcul Central din Miercurea Ciuc”, cea de-a treia cerere de finantare prin programul Regio a municipalitatii din Miercurea Ciuc, avand o valoare totala de peste 4,2 milioane lei, isi propune o forma de management prudent al peisajului urban. De fapt, edilii doresc dezvoltarea calitativa si cantitativa a spatiilor verzi cu acces public, prin pastrarea in totalitate a vegetatiei existente si adaugarea unor exemplare noi, din specii autohtone aclimatizate in judetul Harghita, pentru a creste factorul ornamental al Parcului Central. Lucrarile, finantate cu suma nerambursabila de 3,3 milioane lei, vor asigura asfaltarea a peste 6600 mp alei, prin folosirea pavajelor diversificate si amplasarea elementelor de mobilier urban, stalpi de iluminat, aranjamente florale. In noul parc, a carui suprafata verde va creste cu 832 metri patrati, se vor amenaja piste pentru biciclisti si o suprafata de 70 mp mobilata cu echipamente pentru fitness in aer liber, destinata atat adolescentilor, cat si persoanelor adulte. Proiectul municipalitatii din Miercurea Ciuc se va derula pe o perioada de un an si va duce la crearea a 50 de locuri de munca temporare si 5 permanente.

„Am completat, prin semnarea acestor proiecte, harta finantarilor nerambursabile prin programul Regio pentru centrele urbane din Regiunea Centru. La finalizarea acestor proiecte, municipiile Miercurea Ciuc, pentru care –au semnat toate contractele din Planul Integrat – si Toplita – pentru care vom semna cat mai curand si ultimul contract – isi vor schimba imaginea, atat pentru localnici, cat si pentru turisti. De acum, municipiul Miercurea Ciuc are pregatite toate conditiile pentru a atrage investitii, pe baza PIDU, deoarece este al doilea in Regiune unde proiectele de dezvoltare urbana, a caror semnare a debutat in decembrie trecut, vor prinde contur si vor sublinia sprijinul de care autoritatile locale beneficiaza prin Programul Operational Regional. Dupa aceste evenimente ne vom concentra munca de echipa si colaborarea dintre institutiile noastre pentru finalizarea cu succes a proiectelor si absorbtia judicioasa a fondurile publice. Toate aceste proiecte vor atrage ulterior alte fonduri, care vor duce la cresterea numarului locurilor de munca si care vor genera venituri sigure, stabilitate sociala si, nu in ultimul rand, prestigiu,” a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Cele trei proiecte contractate ieri fac parte din Planurile Integrate de Dezvoltare Urbana ale localitatilor Toplita si Miercurea Ciuc, fiind finantate prin Domeniul 1 – Planuri integrate de dezvoltare urbana, al Programului Operational Regional, subdomeniul Centre urbane. Detalii despre toate contractele de finantare semnate la nivelul Regiunii Centru prin programul Regio, puteti obtine accesand pagina web Regio ADR Centru, link: http://regio-adrcentru.ro/Lista.aspx?t=PORListaProiecte.