Întrebarea 1: Ce județe și municipii reședința de județ din regiunea dumneavoastră și-au pregătit o strategie pentru atragerea fondurilor europene în perioada 2014-2020?
Răspuns: Înainte de toate dorim să facem o mențiune. Răspunsurile noastre referitoare la fondurile europene se referă doar la Programul Operațional Regional (POR), program pe care ADR Centru îl gestionează la nivelul Regiunii Centru și prin care sunt alocate fonduri nerambursabile europene pentru finanțarea infrastructurii locale și regionale pentru dezvoltarea echilibrată a celor șase județe din regiune, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Pentru celelalte programe operaționale sectoriale, ca și bugete, obiective sau rezultate, nu putem vorbi deoarece le cunoaștem adiacent prin intermediul unor activități comune derulate cu celelalte organisme intermediare.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, ADR Centru a susținut întotdeauna că o abordare strategică, alături de un portofoliu de proiecte care au continuitate, în domenii care ne afectează pe toți și în care e nevoie de dezvoltare și investiții, sunt factori cheie care stau la baza procesului de dezvoltare durabilă regională. Începând cu anul 2010, am demarat o serie de întâlniri, discuții și dezbateri cu autoritățile publice locale, reprezentanții societății civile și reprezentanții mediului de afaceri, pentru elaborarea unei strategii eficiente de atragere și absorbție a fondurilor europene, ce vor fi alocate Regiunii Centru prin ADR Centru. În urma acestor întâlniri punctuale, am elaborat un set complex de 17 analize și studii, ce au stat la baza elaborării Strategiei Regionale, precum și a Planului de Dezvoltare Regională (PDR), necesare pentru pregătirea Regiunii Centru în accesarea fondurilor europene 2014-2020.
Într-adevăr, la alcătuirea analizelor, studiilor și a Planului Regional de Dezvoltare am lucrat alături de repre-zentanții consiliilor județene și ai municipiilor reședință de județ. Cu toate acestea, autoritățile publice locale prezente nu au fost obligate să elaboreze anterior discuțiilor sau întâlnirilor, care au stat la baza elaborării PDR, strategii locale sau județene în privința fondurilor. Iar în cazul în care au elaborată o strategie de dezvoltare locală, ce prevede și fondurile europene necesare dezvoltării pe termen mediu sau lung, a orașului sau județului reprezentat, autoritățile nu au obligația să ne transmită aceste informații. Fondurile europene pe care doresc să le acceseze și destinația acestora au fost subiecte atinse în cadrul întâlnirilor noastre, și, în baza acestora am alcătuit un portofoliu de proiecte, structurat pe idei de proiecte sau fișe ce prevăd modernizarea sau reabilitarea de obiective, precum și fondurile nerambursabile necesare pentru reabilitarea infrastructurii mai puțin dezvoltată din mediul intra – sau interurban. Punctual însă, din informațiile pe care le deținem, sunt autorități publice locale care deja și-au definitivat strategiile sau care sunt în curs de elaborare a acestora, pe care apoi le vor încărca pe site-urile lor și le vor pune la dispoziția cetățenilor și a tuturor celor interesați.
Întrebarea 2: Au deja județele și marile municipii pregătite proiectele astfel încât accesarea fondurilor să se poată face rapid?
Răspuns: După cum am menționat anterior, am avut o serie de discuții punctuale cu autoritățile publice locale, începând cu anul 2010 și până în prezent, din care a rezultat un portofoliu ce conține mai multe proiecte sau idei de proiecte, în care autoritățile doresc să investească și pentru care au nevoie de fonduri nerambursabile. Este foarte important să existe un portofoliu de proiecte strategice la nivel regional, proiecte care să sprijine documentele programatice, care să poată rezolva nevoile identificate la nivel regional dar, în acelaşi timp, să putem obţine şi indicatorii care contribuie la îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru România, în ceea ce priveşte Strategia Europa 2020.
Întâlnirile demarate din 2010 au fost organizate pe diverse nivele, respectiv fie pe grupuri de lucru judeţene din care fac parte autoritățile publice locale, fie pe grupuri tematice constituite din reprezentanții tehnici pe sec-toare de activitate, fie cu membrii diverselor comitete regionale de planificare și decizie. În cadrul acestor întâlniri am prezentat aspectele legate de dezvoltarea portofoliului de proiecte, care sunt direcţiile de finanţare de la nivelul UE, cum trebuie identificate şi dezvoltate proiectele, ce înseamnă proiecte strategice şi am atras atenţia asupra nevoii de prioritizare a ideilor de proiecte la nivelul fiecărei comunităţi, de integrare a in-vestiţilor, pentru a dezvolta proiecte cu impact major la nivel economic, social şi teritorial. În baza acestor discuții și concluzii am solicitat consiliilor județene actualizarea portofoliilor județene de proiecte și să ne transmită ideile lor de proiecte. Astfel, începând cu anul 2011, am actualizat baza de date regionale de proiecte, apoi am discutat pe rând cu fiecare județ în parte proiectele propuse, precum și cei prezenţi în cadrul grupurilor de lucru tematice. În ceea ce privește infrastructura de transport (drumuri județene), începând cu luna septembrie 2013 și până în prezent, au avut loc consultări cu consiliile județene din Regiune pentru stabilirea portofoliului de proiecte și prioritizarea investițiilor în acest domeniu, pentru finanțare din POR 2014-2020. În urma întâlnirilor au fost identificate la nivel regional un număr de 17 trasee prioritare pentru finanțare în ceea ce privește infrastructura de transport la nivel regional. Proiectele identificate sunt în corelare cu nevoile iden-tificate la nivelul fiecărui județ și nivel regional, fiind încadrate în strategia regională pentru perioada 2014-2020. Lista proiectelor prioritare este anexată Planului Regional de Dezvoltare, document aprobat de CDR Centru, astfel încât accesarea fondurilor să se poată face rapid, dar să se și atingă indicatorii pe care-i avem stabiliți.
Deci da, răspunsul la această întrebare este că județele și marile municipii au pregătite ideile de proiecte și și-au identificat domeniile în care consideră că e necesar să investească, își cunosc propriile bugete locale sau județene și au identificat necesarul de fonduri nerambursabile pe care vor să le acceseze în perioada 2014-2020. Nu putem însă vorbi de realizarea unor proiecte complete, pentru anumite obiective din zecile pe care ar dori să le reabiliteze sau să le modernizeze o autoritate, pentru a fi pregătite doar să le depună spre finanțare. În acest moment, stadiul la nivel de Program Operațional Regional 2014-2020 constă în faptul că acesta a fost elaborat şi are structurate axele prioritare de finanţare, fiind transmisă propunerea noastră la Comisia Europeană spre aprobare. Nu avem însă domenii majore de finanţare, nu s-a lansat ghidul și condițiile minime ce trebuie îndeplinite pentru a putea depune un proiect, care diferă de la axă la axă, de la domeniu la domeniu și nu se știe care sunt activitățile și cheltuielile eligibile ce se vor deconta. Cu alte cuvinte, a scrie un proiect acum, înseamnă a investi timp, resurse umane și materiale, într-o muncă al cărui grad de aplicare și realizare poate va fi de 50%. E foarte important că APL-urile cunosc proiectele pentru care au nevoie de fonduri europene pentru a-și completa propriile resurse financiare, e important că am discutat și stabilit care sunt proiectele mai importante, care au un impact mai mare asupra vieții tuturor, cum se pot sprijini proiectele de infrastructură rutieră de la un județ la altul, e important că și-au estimat bugetele, că se realizează documentele justificative ce vor fi necesare ulterior pentru a susține activitățile proiectului. Dar doar în momentul în care cunoaștem concret mai multe informații despre domenii, ghiduri, activități, cheltuieli, atunci se poate începe elaborarea unei cereri de finanțare eligibilă.
Întrebarea 3: Care este valoarea totală a proiectelor de infrastructura pregătite de județele din regiune?
Răspuns: Portofoliul regional de proiecte, în care subliniem că sunt doar ideile de proiecte ale APL-urilor, include un număr de 1337 proiecte cu o valoare de aproximativ 6,3 miliarde euro. Un număr restrâns din acestea întrunesc însă condițiile necesare pentru a intra în categoria proiectelor regionale strategice. Dacă întrebarea dumneavoastră se referă doar la infrastructura rutieră, în ceea ce privește proiectele prioritare pentru infrastructura de transport (drumuri județene) identificate până la această dată, valoarea totală a acestora este de peste 303 milioane Euro.
Însă, bugetul total de fonduri nerambursabile al viitorului Program Operațional Regional disponibil la nivelul Regiunii Centru, și ce va fi derulat prin ADR Centru pentru perioada 2014-2020, este de circa 750 milioane euro. Din acest buget vom finanța atât proiectele autorităților publice locale (APL) sau județene, cât și proiectele ONG-urilor ce prevăd reabilitarea infrastructurii sociale sau a întreprinderilor mici și mijlocii prin care se dezvoltă mediul privat. Iar pentru infrastructura rutieră din bugetul total al viitorului Program Operațional Regional, pentru perioada 2014-2020 avem disponibil un buget 90 milioane euro fonduri de la Uniunea Europeană pentru finanțarea proiectelor. După cum se poate vedea, proiectele care sunt prevăzute spre a fi depuse la finanțare, ca și buget depășesc fondurile ce vor fi disponibile atât pentru infrastructura rutieră, cât și per an-samblu, pe întreg programul. De aceea avem nevoie de o prioritizare a acestor proiecte, de a finanța proiectele cu impact major, de a lucra în parteneriat pentru a continua proiectele care deservesc principalele artere rutiere de tranzit în țară și regiune sau care fac legătura între județe și principalele centre economice regionale.
Întrebare 4: Cum se pregătește ADR pentru a ajuta la o mai bună absorbție a fondurilor europene 2014-2020?
Răspuns: După cum am precizat la prima întrebare, la nivel regional activitățile de pregătire pentru perioada 2014-2020 au fost demarate în cursul anului 2010, fiind desfăşurate în primii ani o serie de activităţi de pregă-tire a Planului Regional de Dezvoltare pentru perioada 2014-2020. Ca urmare a întâlnirilor grupurilor de lucru județene sau tematice am elaborat Strategia de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020, parte a Planului de Dezvoltare a Regiunii Centru 2014-2020, principalul document de planificare și programare la nivel regional. Varianta finală a Planului a fost aprobată de către forul decizional al Regiunii Centru în luna noiembrie a anului trecut. În cadrul unui eveniment de amploare la nivel regional, organizat în luna decembrie 2014, au fost diseminate principalele date conturate în PDR, respectiv analizele socio-economice ale regiunii, direcțiile de dezvoltare 2014-2020 cuprinse în Strategia Regională, indicatorii ce trebuie urmăriți în următoarea perioadă, precum și portofoliul de proiecte considerate prioritare în accesarea fondurilor și dezvoltarea regiunii. Toate aceste documente sunt disponibile pe site-ul ADR Centru, www.adrcentru.ro, Secțiunea Dezvoltare Regională.
Strategia de Dezvoltare a Regiunii Centru răspunde nevoii de a avea la dispoziție un document de planificare la nivel regional și propune direcțiile de acțiune și măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor regionale de dezvoltare. Strategia cuprinde 6 domenii strategice de dezvoltare, fiecare dintre acestea grupând un număr de priorități de finanțare. Aceste priorități sunt: dezvoltarea urbană și dezvoltarea infrastructurii tehnice și sociale regionale; creșterea competitivității economice, stimularea cercetării și inovării; protecția mediului înconjurător, eficiența energetică, utilizarea surselor regenerabile de energie; dezvoltarea zonelor rurale, sprijinirea agriculturii și silviculturii; dezvoltarea turismului, sprijinirea activităților culturale și recreative; dezvoltarea resurselor umane, creșterea incluziunii sociale. În același timp, Strategia Regională de Dezvoltare și Planul de Dezvoltare Regională se raportează la evoluțiile preconizate la nivel național și european și urmăresc, pe tot parcursul lor, firul roșu reprezentat de prioritățile stabilite prin Strategia Europa 2020: creștere inteligentă, crește-re durabilă, creștere favorabilă incluziunii și obiectivele majore din cadrul celor cinci domenii de interes: ocupare, inovare, schimbări climatice, educație, reducerea sărăciei. Regiunea Centru va fi astfel permanent cuplată la procesele în desfășurare la nivel european. ADR Centru a finalizat Strategia de Dezvoltare Regională în 2013, iar Planul de Dezvoltare Regională în 2014, documente care sunt în concordanță cu Programul Operațional Regional 2014-2020, elaborat şi transmis spre aprobarea Comisiei Europene, în anul 2014.
Cu toate acestea și pentru a preveni diversele blocaje sau probleme sesizate nouă sau presei de către reprezentanții APL-urilor sau alți beneficiari, menționate și de dumneavoastră, pe care le-am dezbătut la punctele anterioare, considerăm că în următoarea perioadă sunt necesare dezbateri publice despre priorităţile de finanţare, în care să pornim discuțiile de la principalele rezultate şi dificultăţi întâmpinate în perioada 2007-2013. În acest sens, dorim să organizăm cât mai curând o serie de întâlniri la nivelul fiecărui județ din Regiunea Centru, pentru prezentarea noului Program Operațional Regional și pentru stabilirea unor direcții viitoare de acțiune, pentru fiecare axă de finanțare în parte. ADR Centru va încerca să implice în aceste întâlniri în primul rând beneficiarii direcţi de fonduri structurale, apoi firmele de consultanţă, firmele de proiectare şi instituţiile financiare. Beneficiarii fondurilor trebuie să fie cei care-și estimează fluxurile de capital, pentru susținerea cofinanțării. Este evident că administrațiile cu venituri estimate mici nu vor reuși să abordeze multe cereri de proiecte, cu valori mari. Însă, este important interesul socio-economic al fiecărui beneficiar, care devine astfel preocupat de problemele reale care marchează absorbţia fondurilor.






