În cartierul Tilișca va fi amenajat un nou parc, cu locuri de joacă, terenuri de sport, alei de promenadă și piste de biciclete

Pe o suprafață de 6,2 hectare, în municipiul Sibiu, folosind fonduri europene

Spațiul unde va fi construit noul parc se află în imediata apropiere a cartierului Tilișca, fiind delimitat de străzile Preot Bacca și Săcel, urmând să deservească, prin integrarea cu alte proiecte de infrastructură locală, comunitatea din acest cartier al municipiului Sibiu. Contractul de finanțare – pentru transformarea într-un parc modern a unui teren care în trecut a fost ocupat cu deșeuri din construcții – a fost semnat la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, de către doamna primar Astrid Cora Fodor și domnul Simion Crețu, director general ADR Centru. Noua structură de recreere din oraș, ce va cuprinde locuri de joacă, terenuri de sport, alei de promenadă, piste de biciclete și multe alte facilități, va fi realizată cu o investiție în valoare totală de peste 14,77 milioane lei, din care aproximativ 13,5 milioane lei sunt fonduri nerambursabile REGIO .

Un element esențial pentru calitatea vieții in Sibiu este existența unor zone verzi cât mai generoase si mai bine amenajate, pentru confortul sibienilor și pentru a crește calitatea mediului în oraș. Parcul Tilișca va fi al doilea cel mai mare parc al Sibiului, totalizând 6,2 hectare de zonă verde. De asemenea, este primul proiect de reconversie urbană pe care Primăria Sibiu îl inițiază, transformând un fost spațiu de depozitare a materialelor de construcții într-un parc pentru promenadă și agrement”, a declarat doamna Astrid Cora Fodor, Primarul municipiului Sibiu.

Proiectul Crearea unui parc în zona cartierului Tilișca” presupune crearea și dotarea unei zone verzi cu utilități de recreere și petrecere a timpului liber, prin modelarea terenului și plantare de material dendrologic specific amenajamentelor tip „parc”. Se vor executa lucrări de stabilizare a versantului și crearea unui sistem de scări, ce vor oferi accesul în zona de promenadă dinspre strada Săcel. Pe suprafața complet reamenajată se vor crea alei pietonale, piste de biciclete, alei ecologice, se va construi o fântână arteziană și se va crea un teren de sport multifuncțional, care va avea amenajat un teren de minigolf. În cadrul parcului vor fi delimitate și dotate cu echipamente specifice o zonă de joacă pentru copii, dar și o zonă de fitness în aer liber, precum și una pentru o mini-tiroliană. Parcul va avea mobilier urban complet nou, panouri informative, cișmele, suporți pentru parcare biciclete, propria rețea Wi-Fi și sisteme de supraveghere video a spațiilor amenajate. Terenul obiect al investiției va fi complet racordat la utilitățile publice, va avea propriile sisteme de irigații, de iluminat și de supraveghere video, fiind amplasate inclusiv toalete cu igienizare automatizată. Prin acest proiect va fi amenajată și strada Preot Bacca, pe tronsonul cuprins între strada Islazului și strada Săcel, inclusiv rețelele de apă si canalizare din corpul acesteia.

”Pentru municipalitatea din Sibiu, în precedenta perioadă de finanțare am avut încheiate 10 contracte, prin care s-au atras peste 11,5 milioane euro, care au asigurat dezvoltarea acestui important pol urban din Regiunea Centru. S-au reabilitat obiective locale importante și unități de învățământ, s-a investit în infrastructura de transport, dar și cea medicală. Acum, pe programul REGIO 2014-2020, avem deja contractate 15 proiecte, prin care se vor folosi sume totale de peste 27 milioane euro, în timp ce alte 7 proiecte, cu o sumă totală de peste 190 milioane lei sunt în faze avansate de evaluare și contractare. Administrația publică locală investește în eficientizare energetică, în reabilitarea și modernizarea infrastructurii locale de transport și a celei de petrecere a timpului liber, iar multe proiecte au diverse componente de tip “smart”, cum ar fi toaletele cu igienizare automată și stâlpii de iluminat “inteligenți” din noul parc Tilișca. Pentru acest proiect, spațiile de recreere proiectate presupun creșterea diversității și eliminarea monotoniei din spațiile urbane, în vederea creșterii posibilităților de relaxare și de deconectare de la tumultul cotidian pentru cetățeni”, a precizat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Sibienii au răspuns la chestionarul „Care sunt provocările Sibiului?”, cu ocazia elaborării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană Durabilă a Municipiului Sibiu (SIDU 2023). Una dintre cele mai mari provocări identificate de către respondenți a fost considerată lipsa unei oferte variate de petrecere a timpului liber, care să treacă dincolo de valoarea ofertei culturale a orașului și care să fie susținută de o infrastructură adecvată. Prin intermediul unei abordări integrate teritorial, Municipiul Sibiu obține acum finanțare nerambursabilă, pentru reconversia funcțională și reutilizarea unui teren degradat, vacant și neutilizat din interiorul municipiului, practic pentru transformarea acestui teren din cartierul Tilișca într-o zonă modernă de agrement, potrivită pentru petrecerea timpului liber și dorită de comunitatea locală.

Cererea de finanțare cu titlul Crearea unui parc în zona cartierului Tilișca” a obținut fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional (REGIO) 2014-2020, Axa Prioritară 4, Prioritatea de Investiții 4.2. – Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului. Valoarea totală a investiției este de 14.774.796,73 lei, din care suma nerambursabilă solicitată este de 13.452.602,12 lei, diferența fiind reprezentată de contribuția Primăriei sibiene la cheltuielile eligibile și la cele neeligibile ale proiectului. Se estimează ca lucrările să se finalizeze până în data de 30 noiembrie 2022. Detalii privind acest proiect se regăsesc în Fișa tehnică atașată prezentului material de presă.