Si copiii din Miercurea Ciuc beneficiaza de fonduri nerambursabile Regio

Un nou contract de finantare nerambursabila aduce peste 2,6 milioane lei fonduri nerambursabile cresei din Municipiul Miercurea Ciuc, judetul Harghita. Contractul de finantare a fost semnat azi, 03.11.2011, la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia de catre domnul Antal Arpad, viceprimar al municipiului Miercurea Ciuc, si domnul Simion Cretu, director general ADR Centru. Fondurile solicitate sunt destinate lucrarilor de reabilitare a cladirii centrului de cresa, mobilarea si dotarea acestuia cu echipamente si jucarii.

”Mentinerea unui stil de viata activ prin reabilitarea si dotarea unor centre sociale, pentru a oferi conditii de trai decente pentru copii, varstnici sau pentru persoanele aflate in dificultate, reprezinta destinatia celor 14 contracte de finantare semnate pana in prezent pe domeniul major de interventie 3.2. Sunt peste 28 milioane de lei solicitati spre finantare nerambursabila pentru aceste proiecte. Aceste fonduri sunt alocate pentru reabilitarea si modernizarea centrelor, pentru dotarea lor cu mobilier si echipamente specifice unui mediu social interactiv. Este un drept pe care-l avem cu totii de a trai in conditii decente. Pentru cei ce nu au avut acces la acest drept, prin fondurile Regio si cu ajutorul autoritatilor din cele sase judete ce au semnat contracte de finantare, reusim sa asiguram respectarea lui pentru sute de persoane din regiune”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Fondurile solicitate sunt alocate din bugetul Programului Operational Regional, domeniul 3.2 destinat reabilitarii si modernizarii infrastructurii sociale, derulat in Regiunea Centru de catre ADR Centru. Destinatarii proiectului, depus de catre Primaria municipiului Miercurea Ciuc, sunt copiii ce frecventeaza zilnic cresa din municipiu. Proiectul are o valoare totala de 3,41 milioane lei, din care 2,63 milioane lei reprezinta finantarea nerambursabila solicitata, diferenta fiind reprezentata de cofinantarea beneficiarului, adusa la implementarea proiectului. Prin proiect se urmareste cresterea capacitatii cresei, cu scopul de a asigura servicii si conditii de calitate copiilor. Atingerea acestui scop se va face prin extinderea spatiilor existente si prin dotarea corespunzatoare a infrastructurii cu mobilier, lenjerie pat, echipamente de joaca, precum si dotari pentru bucatarie si spalatorie. Aceste obiective se vor realiza prin reamenajarea si recompartimentarea spatiilor existente, realizarea unor lucrari de izolatii termice la peretii exteriori, extinderea cladirii. Din bugetul proiectului se va crea si o bucatarie pentru pregatirea mancarii pentru aproape 100 de copii, crearea unor spatii cu functiuni specifice de servire a mesei, camara, spalator de vase, grupuri sanitare pentru copii si pentru personal, cabinet medical, sala de tratament.

Detalii ale tuturor contractelor de finantare semnate la nivelul Regiunii Centru prin programul Regio, puteti obtine accesand pagina web Regio ADR Centru, link: http://regio-adrcentru.ro/Lista.aspx?t=PORListaProiecte.