Anunț privind selecția de parteneri eligibili în vederea depunerii de proiecte finanțate prin POR 2014 – 2020

În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 40 din 23 septembrie 2015privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 și ale Legii 52 din 21 ianuarie 2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, selectează parteneri eligibili în vederea depunerii de proiecte în parteneriat.

Într-o primă etapă, căutăm parteneri pentru depunerea de proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Ne dorim parteneri cu idei de proiect valoroase, împreună cu care să pregătim, să redactăm și să depunem cererea de finanțare, respectiv să implementăm proiectul după finanțarea acestuia.

Tipuri de parteneri eligibili, conform Ghidului Solicitantului:

  • instituții subordonate Ministerului Culturii;
  • instituții culturale;
  • autorități publice centrale;
  • autorități publice locale;
  • unități de cult și asociații religioase;
  • organizații Non-Guvernamentale (persoane juridice de drept privat fărăs cop patrimonial);
  • alte instituții și/sau organizații active în sectorul cultural.

În vederea selecției, potențialii parteneri vor transmite următoarele documente:

  • scrisoare de intenție, însoțită de o scurtă prezentare a ideii de proiect (obiectiv general, obiective specifice, activități, rezultate așteptate și un buget estimativ), asumată de reprezentantul legal al organizației/instituției;
  • documente din care să reiasă:
    • experiența organizației/instituției în domeniul vizat de proiectul propus;
    • experiența în scrierea și managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă (dacă este cazul).

Propunerile de parteneriat vor fi evaluate prin acordarea unui punctaj, în funcție de:

  • ideea de proiect (relevanța proiectului și corespondența cu obiectivul specific corespunzător priorităţii de investiţii 5.1 al axei prioritare 5 a P.O.R) ;
  • capacitatea tehnică (experiența organizației atât în domeniul vizat de proiectul propus, cât și în scrierea și managementul proiectelor cu finanțare nerambursabilă).

Pentru informații suplimentare, vă rugăm accesați www.inforegio.ro , secțiunea POR 2014 – 2020, Ghiduri specifice.

Propunerile de parteneriat vor fi transmise la adresa de e-mail  parteneriat@umpcultura.ro, până la data de 01 martie 2016.

Date de contact:

Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului
B-dul Unirii nr. 22, et. 5, camera 503, sector 3 – București
Mihai Monoranu – tel.: +4 021.223.03.46, e-mail: parteneriat@umpcultura.ro

Sursa: Ministerul Culturii