A fost publicat spre consultare publică Ghidul solicitantului pentru Obiectivul Specific 8.3, Operațiunea C – grup vulnerabil: copii

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional a publicat spre consultare publică Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – ”Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, apel dedicat Obiectivului Specific 8.3 – „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, Operaţiunea C „grup vulnerabil: copii”.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa de e-mail: info@mdrap.ro, până la data de 21 ianuarie 2017.

Finanțarea disponibilă în cadrul acestui apel se adresează entităţilor de drept public implicate în închiderea centrelor de plasament clasice pentru copii, singure sau în parteneriat cu entităţile private acreditate ca furnizor de servicii sociale pentru copii, ce propun proiecte privind dezinstituţionalizarea copiilor din centrele de plasament clasice.

Valoarea minimă a unui proiect este de 200.000 euro, iar cea maximă de 1 milion euro.