Sprijin important pentru dezvoltarea mediului de afaceri din partea administrației publice locale, a asociațiilor profesionale și a clusterelor

Finanțarea nerambursabilă a firmelor din Regiunea Centru

La ultimele trei intalniri de lucru, organizate in decurs de o saptamana de ADR Centru pentru lansarea finantarilor nerambursabile pentru IMM, prin Prioritatea de investitii 2.2 a Programului Operational Regional 2014-2020, au participat in total peste 150 de persoane, ceea ce ridica numarul total al celor interesati de aceasta sursa de finantare, disponibila la nivelul Regiunii Centru, la peste 300 de potentiali beneficiari. Sesiunile de lucru, organizate la sediile Consiliilor Judetene din Covasna, Harghita si Sibiu au permis expertilor ADR Centru sa prezinte oportunitatile de dezvoltare a mediului de afaceri local si regional, cu sprijinul a 23,90 milioane euro fondurile nerambursabile pentru dezvoltarea si modernizarea firmelor.

Participantii la evenimentul local de lansare a Prioritatii de investitii din fonduri europene nerambursabile au fost informati despre criteriile necesare pentru solicitarea a cel putin 200.000 euro si maximum 1 milion euro, echivalent in lei la cursul de schimb Inforeuro, pentru o firma in vederea realizarii unei investitii initiale in active corporale si necorporale, finantabile prin ajutor de stat regional. Proiectele se pot depune incepand cu data de 23.02.2017, ora 12.00, prin aplicatia electronica MySMIS, disponibila la adresa web http://www.fonduri-ue.ro/mysmis, depunerea de cereri fiind deschisa o perioada de 6 luni, respectiv pana in 23.08.2017, ora 12.00. Lista domeniilor de activitate eligibile pentru care se poate solicita finantare cuprinde atat IMM-uri care functioneaza in domeniul productiei si fabricatiei de utilaje si articole etc, cat si din domeniul serviciilor, care pot fi servicii de asistenta medicala, de cazare, publicitate, arhitectura, centre fitness, baze sportive, cat si servicii de reparare mobila, incaltaminte sau altele. Lista completa a codurilor CAEN ce pot solicita finantare se poate regasi in Anexa 2 a Ghidului specific al Prioritatii 2.2.

  ”Practic, in fiecare judet am beneficiat de sprijinul autoritatilor administratiei publice locale, deoarece fiecare unitate administrativ teritoriala are capacitati de dezvoltare oarecum diferite fata de vecinii sai. In sectoarele serviciilor si industriei, la nivel local, se regaseste o pondere semnificativa a intreprinderilor mici si microintreprinderilor, peste 90% din numarul de firme la nivelul fiecarei ramuri fiind reprezentat de astfel de intreprinderi. In plus, turismul beneficiaza de un potential important, in toate judetele vizate de caravana noastra de informare. Din aceste motive, la nivelul fiecarui judet, am acordat o foarte mare atentie dezvoltarii si sprijinirii mediului local de afaceri, prin incurajarea infiintarii de clustere, asociatii profesionale si patronale. Prin toate mijloacele sustinem initiativa privata si acordam o mare importanta atragerii de fonduri europene. Astfel, in cadrul fiecarei intalniri cu mediul de afaceri local am prezentat si serviciile de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor si inovare oferite de reteaua Enterprise Europe Network, precum si alte programe si posibilitati de finantare pentru IMM-uri, deoarece aceste aspecte fac parte din activitatea de ansamblu a Agentiei”, a precizat, dupa aceasta suita de seminarii regionale, domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

In cadrul seminariilor de informare si lansare a Prioritatii de Investitii pentru IMM, prin POR 2014-2020, au fost deschise de reprezentantii gazdelor, la Sfantu Gheorghe, de domnul Henning László-János, vicepresedintele CJ Covasna, la Miercurea Ciuc, de domnul Csaba Borboly, presedintele CJ Harghita, iar la Sibiu, de domnii Marcel Constantin Luca si Helmut-Wiegand Fleischer, vicepresedintii CJ Sibiu. In cadrul intalnirilor s-a discutat si despre cofinantarea diferita a proiectelor, in functie de tipul de societate si de tipul de investitie realizata/ajutor acordat. Mai exact, schema de finantare nerambursabila este constituita din doua categorii de ajutor de stat acordat, respectiv ajutor de stat regional si ajutor de minimis. Diferentierea dintre cele 2 categorii este realizata prin tipul de investitie/cheltuiala care se realizeaza prin proiect. Astfel un proiect va avea in mod obligatoriu cheltuieli de investitii in active corporale (construire, extindere, dotare spatii de productie/ servicii), care se vor finanta prin ajutor de stat regional si la care solicitantul va asigura o cofinantare de minim 30% din valoarea lor, daca este microintreprindere sau intreprindere mica, respectiv minim 40% daca este intreprindere mijlocie. Pentru cheltuielile ce se incadreaza in ajutor de minimis (certificare, internationalizare), cofinantarea solicitantului va trebui sa fie de minim 10%, indiferent de ce tip de firma este.

 ”Noi am raspuns si raspundem permanent initiativelor administratiei publice locale si apreciem foarte mult faptul ca astfel este sustinuta dezvoltarea mediului de afaceri. Consideram ca acest gen de evenimente sunt importante pentru sprijinirea dezvoltarii fiecarui judet din regiunea noastra. In decursul timpului am analizat cu atentie principalele resurse ale judetelor din Regiune, precum si oportunitatile de dezvoltare. In aceste judete industria lemnului, industria textila si a confectiilor sunt activitati care au atins aici un inalt nivel de competitivitate, iar din urma vin industriile creative si sectorul IT, in plina expansiune la Sibiu. De fapt, forta firmelor din fiecare judet creste si datorita activitatii clusterelor si asociatiilor patronale, care s-au dovedit a fi interesate de prezentarile noastre despre oportunitatile de finantare pentru intreg mediul de afaceri local. Actiunile pe care le intreprindem vor asigura cresterea volumului investitiilor pentru firmele locale, fie ca vorbim de microintreprinderi, fie de IMM, si vor imbunatati nu doar climatul economic ci si calitatea vietii locuitorilor Regiunii Centru”, a mai declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Fondurile alocate sunt disponibile prin Axa prioritara 2 – Imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii, Prioritatea de investitii 2.2 – Sprijinirea crearii si extinderea capacitatilor avansate de productie si dezvoltarea serviciilor pentru imbunatatirea competitivitatii economice prin cresterea productivitatii muncii in IMM-uri. Acest apel de proiecte este unul competitiv, cu depunere la termen. In functie de gradul de acoperire a bugetului alocat apelului, depunerea proiectelor poate fi suspendata, insa nu mai devreme de primele 2 luni ale apelului. In cadrul acestui apel, proiectele respinse in cadrul etapei de verificare a conformitatii administrative si eligibilitatii pot fi redepuse, cu conditia respectarii termenului limita de depunere a cererilor de finantare ori a conditiilor de inchidere a apelului. Toate prezentarile sustinute pot fi descarcate de pe pagina de Internet coordonata de ADR Centru, www.regio-adrcentru.ro, sectiunea Comunicare/Prezentari si materiale evenimente.

La sediul ADR Centru, str. Decebal, nr. 12, Alba Iulia, e-mail:inforegio@adrcentru.ro, functioneaza un birou de informare, unde solicitantii pot fi asistati, in mod gratuit, in clarificarea unor aspecte legate de completarea si pregatirea cererii de finantare. Mai multe detalii despre aceasta schema de finantare gasiti pe adresa www.regio-adrcentru.ro, sectiunea Prezentare program, Axa2, PI 2.2.

Alba Iulia, 16.02.2017