Fonduri europene POR 2014-2020 pentru dezinstituționalizarea centrelor de plasament pentru copii

ADR Centru anunță lansarea unei noi priorități de finanțare pentru proiecte

Având în vedere lansarea în data de 29 mai 2017, a apelului de proiecte pentru grupurile vulnerabile reprezentate de copii, din cadrul Axei Prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Obiectivul Specific 8.3 „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”, a Programului Operaţional Regional 2014-2020, ADR Centru a organizat o sesiune de informare adresată potențialilor beneficiari ai acestui apel de proiecte de la nivelul Regiunii Centru. Evenimentul s-a desfășurat în data de 15 iunie 2017, la Consiliul Județean Brașov, cu începere de la ora 11.00.

Pe parcursul întâlnirii au fost prezentate condițiile de finanțare aplicabile în cadrul apelului, aspecte generale privind utilizarea aplicației MySMIS și au fost acordate răspunsuri la întrebările formulate de cei 30 de reprezentanți prezenți. Prin acest obiectiv se finanțează proiectele aferente grupului vulnerabil ”copii”, în vederea dezinstituţionalizării copiilor aflaţi în centre de plasament, care urmează să fie închise cu prioritate și care funcționează în județele care nu au închis nici un centru de plasament, în județele în care funcționează mai mult de 3 centre de plasament clasice sau a centrelor de plasament clasice în care sunt îngrijiți peste 70 copii. Infrastructura de dezinstituționalizare se referă la apartamente şi case de tip familial și se vor finanţa case de tip familial /apartamente, în care vor fi îngrijiţi copiii din centrele de plasament închise şi pentru care nu au putut fi identificate alte soluţii de îngrijire alternativă la îngrijirea rezidenţială.

Una din principalele activităţi ale ADR Centru, în calitatea sa de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, este de a informa potenţialii beneficiari şi beneficiarii programului asupra posibilităţilor de finanţare pe care le oferă acesta, precum şi asupra implementării proiectelor și a rezultatelor acestora la nivel regional.

Apelul de proiecte este de tip necompetitiv, bazat pe lista de proiecte elaborată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), în cadrul proiectului SIPOCA 2. Solicitanții eligibili pe această prioritate sunt Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţele în care funcţionează centrele de plasament selectate de ANPDCA, în vederea închiderii şi a continuării procesului de dezinstituţionalizare pentru copii. Acestea pot aplica singure sau în parteneriat cu alte entităţi. Dintre aceste centre, 10 se află pe raza Regiunii Centru, în județele Brașov, Covasna și Sibiu.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 200.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă este de 1.000.000 euro. Alocarea naţională nerambursabilă, pentru proiectele aferente grupului vulnerabil copii, este de 73,41 milioane euro, din care o cofinanţare de 63,67 milioane euro asigurată de Fondul European de Dezvoltare Regională și 9,74 milioane euro, cofinanțare asigurată de Bugetul de Stat.

Detalii despre apelul de proiecte sunt disponibile pe pagina de internet a POR 2014-2020 în Regiunea Centru, http://regio-adrcentru.ro, la secțiunea POR 2014-2020/ Prezentare program/ Axa Prioritară 8/ Prioritatea de Investiții 8.1.