Muzeul municipal din Gheorgheni va fi reabilitat cu fonduri europene prin programul REGIO 2014-2020

Programul Operational Regional 2014-2020 va sustine dezvoltarea locala a municipiului Gheorgheni si a patrimoniului cultural istoric al acestei zone din Regiunea Centru, ca urmare a semnarii, azi, 13.07.2017, a contractului de finantare pentru proiectul ”Conservarea si revitalizarea Muzeului Tarisznyás Márton”. Documentul a fost semnat in prezenta vicepresedintelui CJ Harghita, domnul Barti Tihamer, precum si a directorului institutiei, domnul Tibor András Csergõ, chiar in sediul Muzeului, de catre domnul Zoltán Nagy, primarul municipiului, precum si de domnul Simion Cretu, director general ADR Centru. Dupa investitii totale in valoare de peste 3,3 milioane lei, pana la finalul anului viitor cetatenii acestui municipiu din judetul Harghita, precum si cei care viziteaza zona de nord-est a Regiunii Centru vor beneficia de o noua atractie turistica.

 ”Fondurile contractate pe domeniul care vizeaza reabilitarea obiectivelor de patrimoniu sunt foarte importante pentru autoritatile publice locale sau institutiile si organizatiile care intentioneaza sa repuna in circuitul turistic aceste obiective. Din cele 21 de proiecte POR 2014-2020 contractate in Regiunea Centru, cu cel de azi avem 17 contracte destinate lucrarilor de consolidare si restaurare a monumentelor, pentru valorizarea mostenirii noastre istorice. In plus, resursele europene vor fi folosite si pentru o mai buna promovare a monumentelor, fie ele cetati, biserici sau muzee, reabilitate. Aceste proiecte au o valoare totala insumata de circa 175 milioane lei, ceea ce reprezinta cam jumatate din suma totala contractata in regiune. Pentru judetul Harghita, acest proiect este cel de-al doilea semnat pe acest domeniu, dupa contractul de finantare a capelei romano-catolice ”Inima lui Isus” din Odorheiu Secuiesc. In judet mai sunt inca importante proiecte REGIO, inclusiv pentru anveloparea blocurilor, dar si pentru alte domenii, care vor atrage dezvoltare locala”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Prin proiectul ”Conservarea si revitalizarea Muzeului Tarisznyás Márton din municipiul Gheorgheni” cu o valoare totala de circa 3,348 milioane lei, Primaria municipiului  are alocate fonduri nerambursabile in valoare de peste 680.000 euro (3 milioane lei), pe o durata de 32 luni, din aprilie 2016 pana in decembrie 2018. Prin proiect vor fi realizate lucrari de baza, privind consolidarea cladirii Muzeului Tarisznyás Márton, de reabilitare arhitecturala si a structurii de rezistenta, dar si modificari ale instalatiilor si amenajari interioare. In interior, lucrarile vor viza restaurarea salilor, finisaje si placari ceramice, acolo unde este cazul. La final, proiectul prevede inclusiv o componenta de digitizare in vederea promovarii optime in mediul virtual a acestui obiectiv.

”Prin acest proiect ne-am propus restaurarea, conservarea si valorificarea Muzeului Tarisznyás Márton din municipiul nostru, apartinand patrimoniului cultural local. Concret, dupa aceasta investitie, dorim cresterea numarului de vizite la acest obiectiv de patrimoniu cu minim 6%. Astfel, consideram ca se vor dezvolta piata de atractii turistice din zona si includerea Muzeului Tarisznyás Márton in circuitul public judetean si regional va contribui la dezvoltarea socio-economica, a declarat domnul Zoltán Nagy, primarul municipiului Gheorgheni.

Organizarea primului Muzeu din Gheorgheni a inceput in 1902, iar in primele decenii au fost colectate cateva sute de obiecte muzeale. Insa in 1944, ca urmare a Razboiului Mondial, colectia a disparut. Obiectele muzeale de la inceputul secolului XX. au provenit intr-o parte importanta de la comunitatea locala armeneasca. Printre multe altele, bunicul lui Tarisznyás Márton, Tarisznyás János a donat circa 20 de obiecte. Reorganizarea a reinceput in anii 1950-51, fondatorii fiind Tarisznyás Márton si Karácsony János. Sub conducerea lui Tarisznyás, Muzeul s-a dezvoltat in tot mai multe directii. El a fost preocupat de ruinele Castelului Lázár, a derulat o cercetare la Pestera Sugau, deschizand-o pentru vizitatori si ulterior a inceput amenajarea curtii muzeului, unde s-a intentionat fondarea unei expozitii in aer liber.