Microintreprinderile din Regiunea Centru se dezvoltă cu fonduri nerambursabile derulate de ADR Centru

După mai puțin de jumătate de an de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de finanțare pentru obținerea a maximum 200.000 euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea microintreprinderilor, ADR Centru este pe deplin implicată în procesul de contractare a proiectelor depuse pe Prioritatea de Investitii 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”, din Regiunea Centru.

Bugetul de fonduri nerambursabile alocate Regiunii Centru pentru dezvoltarea de firme de productie sau prestari servicii, din cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, este de 32,36 milioane euro. Apelul de proiecte a fost inchis in 27.04.2016, ora 12.00, interval in care, in Regiunea Centru, au fost depuse 497 cereri de finantare, in valoare totala de peste 507 milioane lei, prin care au fost solicitate sume nerambursabile de peste 331,7 milioane lei. Dupa etapele de evaluare, 186 de proiecte au fost respinse, ramanand in cursa 311 cereri de finantare, a caror suma solicitata acopera 138% din alocarea aferenta regiunii noastre. In acest moment sunt semnate contractele de finantare pentru 39 de firme, avand o valoare totala de 36.321.392,02 lei, valoarea solicitata prin aceste proiecte fiind de 23.691.837,64 lei. In cadrul acestei prioritati de finantare nerambursabila de tip competitiv, un solicitant, respectiv o microintreprindere, a avut posibilitatea de a depune o singura cerere de finantare. Microintreprinderile din Regiunea Centru care doresc sa-si dezvolte afacerile prin obtinerea unei finantari nerambursabile de maxim 200.000 euro, trebuie sa aduca o contributie financiara de minim 10%.

”Avem tot interesul sa  sustinem un ritm ridicat in procesul de contractare a proiectelor de dezvoltare a microintreprinderilor cu fonduri europene nerambursabile. In precedenta perioada de finantare, 2007-2013, cand am derulat programele aferente POR, dar si pentru anumite componente privind competitivitatea economica, am constatat ca interesul si apetitul pentru astfel de finantari este foarte mare in cazul mediului privat. Acesta a fost motorul care a sustinut economia regionala, un exemplu fiind si faptul ca in Regiunea Centru, pe Programul Operational Regional 2007-2013, gradul de absorbtie a fondurilor europene a fost peste 82%, iar pe programul de competitivitate, POSCCE, destinat mediului de afaceri, absorbtia fondurilor alocate a depasit 93%. Cererile depuse in primele luni ale apelului de proiecte si care au parcurs toate etapele de verificare, evaluare si precontractare sunt in masura sa demareze operatiunile de investitii si de achizitionare a unor echipamente performante. Suntem foarte concentrati ca, pana la sfarsitul acestui an, toate proiectele de pe Prioritatea 2.1 a POR 2014-2020 sa fie contractate. Acest lucru va asigura dezvoltarea competitivitatii locale si regionale, deoarece, din datele pe care la avem pana in prezent, se observa faptul ca investitiile din mediul privat sunt orientate preponderent catre productie, catre retehnologizare si cresterea productivitatii intreprinderilor finantate. Investitiile pe acest domeniu sunt foarte diverse si vor sustine micile firme romanesti in activitati de productie sau servicii, prin inovari de produs si proces, dar si prin cresterea substantiala a rezultatelor muncii”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Informatii privind Prioritatea de Investitii 2.1 “Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri” a POR 2014-2020, precum si detalii privind instructiunile AMPOR asupra activitatilor pe care beneficiarii trebuie sa le deruleze in cadrul proiectelor contractate pentru a obtine finantare nerambursabila, pot fi consultate pe pagina de internet gestionata de ADR Centru, www.regio-adrcentru.ro, unde sunt publicate listele cu proiectele contractate pe acest domeniu in Regiunea Centru.