Implementarea Programului Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea Centru

Implementarea în bune condiții a Programului Operaţional Regional 2014-2020, la nivelul Regiunii Centru, ceea ce înseamnă pregătirea și informarea potențialilor beneficiari, iar apoi accentuarea activităților de evaluare, contractare și implementare a proiectelor prin care se vor atinge noi indicatori pentru dezvoltarea Regiunii Centru, au fost obiectivele prevăzute în contractul de finanţare Cod SMIS 101114, semnat între MDRAPFE și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Pe baza acestui contract au fost realizate activități specifice de evaluare, contractare şi monitorizare a proiectelor REGIO, inclusiv măsuri de informare și publicitate. Proiectul Sprijin acordat în perioada 01.06.2015 – 31.12.2017 pentru OI din cadrul ADR Centru în implementarea, monitorizarea, informarea şi comunicarea la nivel regional a POR 2014 – 2020, respectiv pentru închiderea POR 2007 – 2013”, derulat de ADR Centru, a avut o valoare totală de peste 29,438 milioane lei, din care contribuția FEDR a fost de 50%, adică peste 14.719 milioane lei.

Prin acest proiect, ADR Centru s-a angajat să atragă și să implementeze proiecte finanțate din fondurile structurale disponibile pentru Regiunea Centru, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Practic, performanţa activității ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar, este reprezentată de evaluarea a peste 320 din totalul de aproape 1.000 cereri de finanțare depuse în anii 2016-2017, de pregătirea pentru contractare și semnarea în total a peste 220 din aceste proiecte, reprezentând o valoare totală de peste 1,55 miliarde lei. Acum, ADR Centru susține beneficiarii în implementarea cu succes a proiectelor finanțate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Astfel, impactul fondurilor europene alocate pentru dezvoltarea Regiunii Centru va fi vizibil, iar aceste activități vor duce la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor regiunii.

Prin contractul identificat prin Cod SMIS 101114, încheiat în trimestrul IV 2016 și a cărui perioadă de implementare expiră la sfârșitul anului 2017, ADR Centru, care are calitatea de Organism Intermediar în derularea programului REGIO, a obţinut finanţare pentru realizarea activităţilor ce decurg din atribuţiile delegate prin Acordul cadru de implementare a Programului Operaţional Regional 2014-2020 în România. ADR Centru a accesat fonduri totale de 29.438.189,70 lei, pe o perioadă de 2 ani, pentru buna implementare a proiectului menționat. Această sumă este alocată, în Regiunea Centru, în cadrul Axei Prioritare 12 – Asistenţă tehnică, din cadrul Programului REGIO 2014-2020.

„Prin acest contract a fost susținută activitatea principală a ADR Centru, aceea de a implementa Programul Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea Centru. Dacă în precedenta perioadă de finanțare, au fost derulate prin toate programele de finanțare peste 12.000 proiecte, a căror valoare totală este de peste 6 miliarde euro, din care au fost atrase fonduri nerambursabile de peste  3,7 miliarde euro, acum avem depuse doar pe POR 2014-2020, 979 cereri de finanțare, cu o valoare de peste 5,8 miliarde lei. Gradul de absorbție pentru perioada precedentă a fost de peste 82% și în regiunea noastră se vede cum fondurile POR au susținut dezvoltarea locală. Ne respectăm misiunea de a-i sprijini atent pe toţi beneficiarii POR 2014-2020, pentru că fondurile atrase prin proiecte bune trebuie să genereze creştere economică, să ducă la îmbunătăţirea infrastructurii şi a climatului social”, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru, vorbind despre proiectul Cod SMIS 101114, semnat în anul 2016, pentru implementarea POR în Regiunea Centru.

Programul Operațional Regional 2014-2020, promovat sub brandul REGIO, este gestionat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar la nivelul Regiunii Centru de către ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar. În cadrul Axei Prioritare 12 – Asistenţă tehnică, sunt finanţate Organismele Intermediare din cadrul fiecărei Agenţii pentru Dezvoltare Regională pentru activităţi de investiţii, îmbunătăţirea bazei materiale şi întărirea capacităţii administrative, dar și pentru activități de informare și comunicare, inclusiv prin dezvoltarea resurselor umane, astfel încât să poată acorda sprijin concret şi corespunzător oricărui potenţial beneficiar din regiunile de dezvoltare a României, care doreşte să acceseze finanţări nerambursabile prin Programul REGIO.

Proiectul derulat de ADR Centru a reprezentat  un instrument indispensabil pentru asigurarea bunei implementări a POR 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, ceea ce va conduce la obţinerea unui grad ridicat de absorbţie a fondurilor la nivelul Regiunii şi asigurarea unui impact major asupra dezvoltării regionale.

Obiectivul general al acestui proiect a fost de a asigura sprijinul financiar necesar Organismului Intermediar din cadrul ADR Centru pentru realizarea activităților specifice atribuțiilor delegate prin Acordul-cadru de delegare a atribuțiilor privind implementarea POR 2014-2020. Proiectul sprijină implementarea transparentă şi eficientă a POR, prin îndeplinirea corespunzătoare şi la timp a tuturor atribuțiilor delegate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, către ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar. Rezultatul principal al proiectului îl constituie realizarea corespunzătoare a tuturor activităților delegate ADR Centru prin Acordul-cadru privind implementarea POR 2014-2020.

Dezvoltarea instituțională a ADR Centru constă în consolidarea capacităţii de elaborare, implementare și monitorizare a proiectelor, inclusiv a activităților de informare și comunicare, fapt ce are implicaţii directe în creşterea capacității de absorbţie a beneficiarilor de fonduri europene. În acest fel, se vor putea reduce disparitățile regionale, fiind asigurată, în același timp, conştientizarea privind disponibilitatea fondurilor şi transparenţa utilizării acestora.

Situaţia proiectelor depuse și contractate în Programul REGIO 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru poate fi vizualizată pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, secţiunea Informații pentru solicitanți și beneficiari – Situația proiectelor.