Dotări europene la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov

Fonduri REGIO 2014-2020 pentru infrastructura medicală brașoveană

Investițiile cu fonduri europene la spitalele din Brașov continuă! În luna decembrie 2018 a fost semnat proiectul ”Îmbunătățirea accesului populației din județul Brașov la servicii medicale de urgență”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru investiții în dotarea cu echipamente medicale la spitalele din Brașov și din Făgăraș. De această dată, la sediul Consiliului Județean Brașov, în cadrul unei întâlniri cu presa în cadrul căreia au fost discutate aspecte privind importanța investițiilor în domeniul medical, a fost semnat și contractul de finanțare pentru proiectul ”Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov”, în valoare totală de circa 6,8 milioane lei. La eveniment au participat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru și domnul Adrian Veștea, președintele CJ Brașov, instituție care coordonează activitatea SCJU Brașov, în prezența reprezentanților administrației locale și ai celui mai mare spital brașovean.

Finanțarea este acordată în cadrul Axei Prioritare 8 a Programului REGIO 2014-2020, pentru investiții în infrastructura sanitară și socială care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități. Prin acest proiect se dorește creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar. Până la sfârșitul lunii iulie 2020, când se va finaliza proiectul, Unitatea de Primiri Urgențe și secțiile suport care o deservesc vor fi dotate cu 18 tipuri de echipamente și aparatură medicală, respectiv 83 de bucăți, moderne și performante.

„La nivel local, obiectivele noastre de dezvoltare prevăd activități pe mai multe paliere ale vieții social-economice. Investim în infrastructura locală de transport, prin patru proiecte în valoare totală de peste 300 milioane lei, investim în dezvoltarea Aeroportului Internațional Ghimbav-Brașov, dar și aproape 20 milioane lei în infrastructura medicală. Din acest punct de vedere, încă de la început reprezentanții Consiliului Județean și ai Spitalului Județean Brașov au conceput această cerere de finanțare și vor conlucra direct în etapa de implementare a proiectului. Ne preocupă direct scăderea timpului alocat de UPU de la Spitalul Clinic de Urgență Brașov pentru diagnosticarea și tratarea populației deservite. Aceste echipamente sunt foarte moderne și sunt deosebit de utile în munca echipelor de la ”Urgență”, iar prin achiziționarea celor 18 tipuri de echipamente sperăm ca această secție și, de fapt, întregul spital, să arate așa cum am văzut până de curând doar în filme”, a declarat domnul Adrian Veștea, președintele CJ Brașov, vorbind despre acest proiect.

Obiectivul general al acestei cereri de finanțare îl constituie dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiții în dotări necesare care să contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate. Prin proiect se urmărește modernizarea și tehnologizarea la nivel european a acestei secții medicale, care utilizează parțial aparatură uzată fizic și moral. Achizițiile de echipamente noi, ce asigură creșterea calitativă a serviciilor oferite, includ un computer tomograf, câte un aparat radiologic digital – fix și mobil, un echipament pentru intubație dificilă, opt otoscoape și oftalmoscoape, 20 de sisteme de livrare a gazelor medicale (oxigen, aer comprimat și vacuum), 10 monitoare complexe (ECG, EtCO2, SpO2, și altele) un electrocardiograf, un defibrilator și multe altele. Valoarea totală a proiectului este de 6.793.628,72 lei, din care 6.657.756,14 lei (aproape 1,5 milioane euro) sunt fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului.

”Sondajele desfășurate public relevă faptul că oamenii sunt cel mai interesați de sănătate. De aceea, nu este o surpriză faptul că îmbunătățirea stării de sănătate a populației la nivel local și regional reprezintă o prioritate pentru reprezentanții administrației publice locale, a căror atribuție este cea de a monitoriza direct și a susține creșterea calității actului medical. În precedenta perioadă de finanțare am gestionat fonduri în valoare totală de peste 35 milioane euro, prin care s-a modernizat complet Spitalul județean din municipiul Sfântu Gheorghe – Covasna și au fost reabilitate zece ambulatorii, în toate cele șase județe al regiunii. În această perioadă de finanțare avem deja contractate fonduri pentru lucrări de reabilitare energetică, precum și pentru proiecte pentru dotări în ambulatorii și spitale. Practic, vom coordona investiții de aproape 300 milioane euro pentru creșterea confortului termic și a gradului de curățenie în unitățile medicale, precum și pentru a se achiziționa echipamente moderne, destinate îmbunătățirii calității actului medical. În județul Brașov se investește în modernizarea și echiparea unităților medicale din municipiul reședință, atât la Spitalul județean, cât și la cel de copii, dar și la spitalele din Codlea, Râșnov, Făgăraș și Săcele. Considerăm că aceste investiții vor duce, pe termen scurt și mediu, la diversificarea gamei de servicii medicale care se pot desfășura în unitățile sanitare care beneficiază de fonduri publice europene prin Programul REGIO, iar pe termen lung la scăderea incidenței bolilor în rândul populației”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.