Elevii cazați în cadrul internatului de la Colegiul Tehnic ”Independența” din Sibiu vor avea condiții mult mai bune de locuit și de studiu individual, după finalizarea investițiilor în valoarea totală de peste 6,7 milioane lei în cadrul unui proiect finanțat din fonduri REGIO 2014-2020. Alocarea financiară pentru cererea de finanțare ”Reabilitare internat la Colegiul Tehnic Independența” este asigurată prin Axa Prioritară 4 a Programului Operațional Regional 2014-2020 – Obiectiv Specific 4.4 – care prevede investiții în proiectele ce vizează creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar.
„În acest Colegiu se desfășoară învățământul în sistem dual care atrage tot mai mulți elevi din Sibiu, dar mai ales din localitățile învecinate. Din acest motiv, investim în infrastructura pentru acest timp de învățământ pentru că astfel putem contribui la creșterea calității formării profesionale a tinerilor. Prin această investiție vom crea 120 de locuri de cazare în condiții foarte bune și sper ca elevii să se simtă încurajați și de această facilitate”, a precizat doamna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
În cadrul acestui proiect cu finanțare europeană sunt prevăzute lucrări de recompartimentare interioară, pentru crearea de grupuri sanitare suplimentare, amenajarea unui oficiu și a unei spălătorii la fiecare etaj, precum și reabilitarea tuturor instalațiilor sanitare, termice, electrice. Vor fi montate instalații de detectare, semnalizare și avertizare a incendiilor, precum și instalații de limitare și stingere a acestora. Se va acorda o atenție sporită finisajelor clădirii, prin modernizarea tâmplăriilor și a pardoselilor, dar și prin dotarea cu mobilier nou și de calitate. La exterior, acoperișul clădirii va fi înlocuit, concomitent cu schimbarea sistemelor de colectare a apelor pluviale. Evident, pentru creșterea eficienței energetice a construcției și pentru reducerea consumurilor, vor fi izolați termic toți pereții exteriori, dar și placa ce acoperă ultimul nivel încălzit. Nu în ultimul rând, se va asigura accesibilizarea clădirii pentru persoanele cu dizabilități, fiind create cel puțin 10 locuri de cazare pentru aceste persoane.
”Pentru a realiza cât mai repede această investiție, următorul pas constă în contractarea execuției lucrărilor propriu-zise. Acest proiect asigură modernizarea ofertei educaționale pentru aproape 1000 de elevi sibieni, completând inițiativele administrației locale. Investițiile în educație – pornind de la creșe și grădinițe, până la licee, grupuri școlare mai mari și chiar universități – vor convinge toți cetățenii că se folosesc bani europeni pentru creșterea calității vieții. La nivel regional, prin Axa Prioritară 4 sunt deja contractate patru proiecte, dintre care două sunt în Sibiu, iar pe Axa prioritară 10 susținem mult mai multe investiții de acest gen, în acest moment având deja contractate proiecte a căror valoare totală se cifrează la aproximativ 300 milioane lei,” a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Detalii privind obiectivele proiectului și activitățile desfășurate se regăsesc în Fișa atașată prezentului material de presă.