Conferințe Regionale pentru versiunea finală a POR 2021-2027. Ne vedem în județul Harghita în 18-19.10.2021 și la Sibiu în 20.10.2021

Oportunități de finanțare și pregătirea noilor cereri de finanțare !

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru va gestiona managementul POR Centru 2021-2027, prin care va continua procesul de dezvoltare regională, concretizat prin proiecte a căror valoare totală depășește peste 3 miliarde euro, din 2007 până în prezent, în toate cele 6 județe din regiune.

În această perioadă se definitivează versiunea finală a POR Centru 2021-2027, iar pentru a avea un program adaptat nevoilor locale de finanțare ADR Centru a lansat o suită de consultări publice a grupurilor țintă și cetățenilor, atât prin sondaje online, cât și prin evenimente care se vor desfășura fizic.

Astfel, ADR Centru va organiza câte o Conferință Regională, personalizată la nivelul fiecărui județ din Regiunea Centru, conform graficului de mai jos, prin care vor fi subliniate lecțiile învățate din perioadele anterioare de finanțare, se va prezenta cadrul financiar de gestionare a fondurilor europene pentru perioada 2021-2027, iar cu reprezentanții din mediul public și privat se va discuta despre viitoarele proiecte și sursele de finanțare disponibile. Scopul acestei suite de întâlniri îl reprezintă o mai bună informare a potențialilor solicitanți de finanțare nerambursabilă, pentru a se pregăti mai eficient pentru noul Program Operațional Regional Centru 2021-2027.

Conferințele organizate la nivelul Regiunii Centru sunt propuse astfel:

 

Nr. crt.     Localitate Dată/oră eveniment Locație propusă/estimată Județ
1 Brașov 6 octombrie 2021, ora 12 Centrul de Afaceri CATTIA Brașov Brașov
2 MOACSA/ Covasna 7 octombrie 2021, ora 12 Conacul Benke / MOACSA Covasna
3 Târgu Mureș 11 octombrie 2021, ora 12 Sala Mare a Consiliului Județean Mureș Mureș
4 Lancrăm/Sebeș 14 octombrie 2021, ora 11 Sala de conferințe Hotel Allegria Alba
5. Miercurea Ciuc 18 octombrie 2021, ora 10 Sala Mare de conferințe a Consiliului Județean Harghita Harghita
6. Gheorgheni 18 octombrie 2021, ora 14 Sala Robi Konyha, Cartierul Florilor, nr. 38 Harghita
7. Lupeni / Odorheiu Secuiesc 19 octombrie 2021, ora 10  Sala Mare a Căminului Cultural Harghita
8. Sibiu 20 octombrie 2021, ora 11 Sala Mare a Consiliului Județean Sibiu Sibiu

 

Având în vedere că la nivelul Regiunii Centru sunt în derulare peste 700 de proiecte, pe aproape toate axele POR 2014-2020, ADR Centru a invitat reprezentanții autorităților administrației publice locale, ai ONG și ai principalilor parteneri regionali, alături de beneficiarii de proiecte și mass media, pentru a discuta despre procesul de implementare a programului REGIO 2014-2020 și despre pregătirea viitoarei perioade de finanțare. Temele abordate vor viza: rezultatele implementării programelor operaționale în perioada 2014-2020 pentru dezvoltarea Regiunii Centru, analiza stadiului implementării Programului Operațional Regional 2014-2020 în Regiunea Centru, modul în care beneficiarii au parcurs drumul de la proiect la investiții dedicate cetățenilor, problemele întâmpinate în realizarea concretă a activităților stabilite și soluțiile propuse pentru derularea proiectelor.
Vă invităm să participați la aceste evenimente, care vor fi preluate și pe platforma webex și vor fi difuzate în social media.

 Date acces online: Conferinta regionala POR – Brasov

https://adrcentru.my.webex.com/adrcentru.my/j.php?MTID=md31b70fc2b3777576ab41c2b7146d952

Wednesday, Oct 6, 2021 11:50 am | 4 hours 15 minutes | (UTC+03:00) Athens, Bucharest
Meeting number: 2379 955 4942
Password: ADRCentru2021 (23723687 from phones and video systems)

*********************************************************************************

Date acces online: Conferinta regionala POR – Covasna

https://adrcentru.my.webex.com/adrcentru.my/j.php?MTID=mbeb1968457f3940686e20db03888ebff

Thursday, Oct 7, 2021 11:50 am | 4 hours 15 minutes | (UTC+03:00) Athens, Bucharest
Meeting number: 2362 241 5521
Password: ADRCentru2021 (23723687 from phones and video systems)

*********************************************************************************

Conferință regională POR – Mureș

Hosted by Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

https://adrcentru.my.webex.com/adrcentru.my/j.php?MTID=mc1c362978f1967ccdbca2254b65a990d

Monday, Oct 11, 2021 11:50 am | 4 hours | (UTC+03:00) Athens, Bucharest

Meeting number: 2376 383 4082

Password: ADRCentru2021 (23723687 from phones and video systems)

*********************************************************************************

Conferință regională POR – Alba

Hosted by Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

https://adrcentru.my.webex.com/adrcentru.my/j.php?MTID=mf8443051d63899837b775978b88e7c8e

Thursday, Oct 14, 2021 10:50 am | 4 hours | (UTC+03:00) Athens, Bucharest

Meeting number: 2372 809 1598

Password: ADRCentru2021 (23723687 from phones and video systems)

*********************************************************************************

Conferință regională POR – Harghita în 18.10.2021

Join from the meeting link
https://adrcentru.my.webex.com/adrcentru.my/j.php?MTID=m3dbe0a9e96fccc0da8639dbcd5ec2a4e
Join by meeting number
Meeting number (access code): 2361 505 8221
Meeting password: ADRCentru2021 (23723687 from phones and video systems)

*********************************************************************************

Conferință regională POR – Sibiu în 20.10.2021

Join from the meeting link
https://adrcentru.my.webex.com/adrcentru.my/j.php?MTID=m32ff13841933f40eac17d0df3bd46621
Join by meeting number
Meeting number (access code): 2376 863 0266
Meeting password: ADRCentru2021 (23723687 from phones and video systems)

Precizăm că în cadrul acestor evenimente  vor fi respectate toate regulile impuse de contextul pandemic: distanțare socială, purtarea măștii de protecție, utilizarea dezinfectanților și verificarea neinvazivă a stării de sănătate a participanților.