Reuniune de lucru cu reprezentanții administrației publice din Regiunea Centru
Forul decizional al Regiunii Centru s-a reunit recent în plenul Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru la Castelul Haller din județul Mureș. Ședința de lucru destinată reprezentanților administrației publice locale din Regiunea Centru a fost organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, agenda propunând mai multe informații de ultimă oră privind proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și stadiul pregătirii viitorului program regional de finanțare. Evenimentul a reunit mai mult de 40 participanți, care au discutat despre activitățile prevăzute pentru perioada care mai rămâne până în decembrie 2023, termenul limită de implementare a Programului Operațional Regional 2014-2020. De asemenea, reprezentanții administrației publice locale au aflat noutățile incluse în versiunea finală a viitorului Program și ce finanțări vor fi disponibile pentru perioada 2021-2027. În acest context, au fost dezbătute mai multe teme relevante privind procesul de dezvoltare regională.
În cadrul întâlnirii de lucru, experții ADR Centru au prezentat stadiul implementării Programului REGIO 2014-2020 în Regiunea Centru, noutățile în privința viitoarelor fonduri gestionate în calitate de Autoritate de Management pentru perioada 2021-2027, precum și secțiunea nouă din site dedicată Planului Național de Redresare și Reziliență.
În cadrul Programul Regio 2014-2020, până la această dată, au fost lansate 69 de apeluri de proiecte în Regiunea Centru, un număr de 2.320 proiecte fiind depuse pentru finanțare din 2016 până în prezent, cu o valoare solicitata de 2,82 miliarde euro. Dintre proiectele depuse, 1112 s-au materializat în contracte de finanțare, cu o valoare solicitată 1,41 miliarde euro, în Regiunea Centru fiind depășită valoare de 184% grad de contractare. Experții ADR Centru estimează că procesul de contractare va continua până la aproape 1.200 contracte semnate, cu o valoare nerambursabilă solicitată de peste 1.45 miliarde euro, respectiv aproape 189% grad de contractare.
Această prezentare a fost completată de o succintă informare privind volumul fondurilor europene atrase în Regiunea Centru în perioada 2014-2020. Din analiza ultimelor date, publicate de Autoritățile de Management pentru fiecare Program Operațional, la nivelul Regiunii Centru, la 30 aprilie 2022, au fost contractate 6.859 de proiecte în cadrul tuturor programelor operaționale, având o valoare totală de peste 41,5 miliarde euro.
Ca urmare a faptului că în data de 14 aprilie 2022 a fost transmisă Comisiei Europene ultima versiune a Acordului de Parteneriat 2021-2027, le-a fost prezentat membrilor CDR Centru structura propusă a viitoarelor fonduri europene ce se vor derula în România. Referitor la pașii de implementare a accesării fondurilor POR Regio Centru 2021-2027, cei prezenți au fost informații și despre conținutul Acordului de colaborare privind managementul financiar la nivelul Programului Operațional Regional Centru aferent perioadei de programare financiară 2021–2027, semnat în data de 02.05.2022 de Ministerul Finanțelor (prin Autoritatea de Certificare şi Plată) și ADR Centru.
Pentru pregătirea viitoarelor proiecte au fost prezentate și rezultatele Studiului privind dezvoltarea infrastructurii de transport la nivelul Regiunii Centru și nevoile de îmbunătățire a conectivității regionale. Acest studiu răspunde nevoii de a dispune de o analiză aprofundată a infrastructurii de transport regional, care să permită identificarea și evaluarea nevoilor de extindere și modernizare a infrastructurii, precum și prioritizarea, în mod obiectiv, a investițiilor din perioada următoare. În acest sens, concluziile studiului subliniază importanța continuării reabilitării și modernizării rețelei regionale de drumuri județene.