Conservarea si revitalizarea Muzeului Tarisznyas Marton din Municipiul Gheorgheni

Muzeul din Gheorgheni poartă numele fondatorului său, Tarisznyás Márton (1927-1980), istoric, muzeograf și etnograf, care a cartografiat lumea populară tradiţională a zonei Gheorgheni.

Istoria trebuie conservată, pusă în valoare și expusă pentru ca toți cei în numele cărora vorbește să poată afla mai mult despre ceea ce îi definește. De aceea un proiect de conservare și revitalizare a Muzeului din Gheorgheni era foarte important. Clădirea conservată are valoare muzeală, deoarece muzeul este găzduit de casa Vertán, construită, în stil baroc, între anii 1770 și 1778. Muzeul găzduieşte trei expoziţii permanente. Prima se poate împărţi în două categorii: porturile populare secui-maghiar şi armenesc din zona Gheorgheni, împreună cu portul popular al ceangăilor, al românilor din Voşlobeni şi al ţiganilor din Gheorgheni, respectiv acele unelte şi materiale care au fost folosite pentru a le ţese.

În a doua expoziţie sunt expuse minerale, roci, flori de mină şi fosile găsite în zona Gheorgheni şi nu numai, iar în a treia expoziţie putem observa picturile lui János Karácsony.

Expoziţia de minereuri este din punct de vedere al diversităţii sale una dintre cele mai mari colecţii de acest gen din ţară. Pe langă acestea, se ţin şi expoziţii temporare şi multe activităţi tematice în diferite perioade ale anului.

Valoarea totală a proiectului este de 3.335.068,53 lei, din care finanțare nerambursabilă în valoare de 3.015.401,85 lei, asigurată prin Regio-POR 2014-2020

Prin intermediul proiectului, a fost reabilitată una dintre cele mai vechi case civile. Casa originală în care se află azi muzeul, a fost construită de un negustor armean intre anii 1770 – 1780. Clădirea muzeului este monument istoric, fiind obiectiv de patrimoniu de interes local din mediul urban.

Aceasta a necesitat lucrări de conservare, restaurare, consolidare și reabilitare pentru stoparea și remedierea stării de degradare, asigurarea cadrului material funcționarii muzeului și pentru restabilirea aspectului exterior al clădirii – prin restaurarea fațadelor, reabilitarea șarpantei și a învăluitorii, restaurarea/schimbarea tâmplăriilor exterioare. Totodată, pentru funcționarea muzeului în condiții normale a fost nevoie de o serie de lucrări adiacente de modernizare: dotarea cu grup sanitar pentru persoane cu dizabilități locomotorii, facilitarea accesului la etaj a acestor persoane, realizarea unui sistem unitar de instalații termice (încălzire – răcire) racordata la rețeaua de termoficare a orașului, modernizarea rețelei de apa – canalizare, canalizare pluviala, control umiditate, instalații electrice, ventilație, curenți slabi – supraveghere video, detecție si semnalizare incendiu, detecție si semnalizare efracție.

Prin proiectul de conservare și revitalizare, realizat prin P.I 5.1 a POR 2014-2020, au fost propuse lucrări de intervenție care să asigure soluționarea acestor probleme și condiții de funcționare la un nivel contemporan, necesare funcțiunii de muzeu. Lucrările propuse prin proiect, nu au influențat negativ structura existentă a construcției studiate.

Pe lângă faptul ca prin intermediul proiectului s-a păstrat și se evidențiază un obiect al patrimoniului construit local, s-a creat și un cadru optim desfășurării activităților muzeului, acesta influențând în mod pozitiv viața culturală, socială și economică.