Centrul social din Dumbrăveni-Sibiu se reabilitează cu fonduri REGIO!

În urmă cu doi ani și jumătate, fondurile europene nerambursabile REGIO au fost angajate de Consiliul Județean Sibiu pentru reabilitarea termică a mai multor clădiri aparținând de trei unități medicale importante din județul Sibiu. Aproape 65 milioane lei sunt folosiți acum pentru lucrări de eficiență energetică și gestionare inteligentă a surselor de energie regenerabilă la aceste construcții publice, iar CJ Sibiu a accesat aceeași axă de finanțare – coordonată la nivelul Regiunii Centru de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – pentru proiectul Reabilitarea termică, eficientizarea şi optimizarea energetică a Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități Dumbrăveni – fost (Cito) – Dumbrăveni”. Valoarea totală a acestui proiect este de peste 5,6 milioane lei, ridicând valoarea sumelor utilizate de administrația publică județeană pentru eficientizarea energetică și reducerea costurilor publice, la aproape 16 milioane euro.

Fondurile pentru finanțarea acestui proiect – ca și pentru cele care se implementează în centrul municipiului Sibiu, la Spitalul Județean, la Spitalul ”Gheorghe Preda” și la cel de pneumoftiziologie – sunt alocate din Axa Prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1B a POR 2014-2020. Cererea de finanțare are o valoare totală de 5.632.686,13 lei, din care peste 4,77 milioane lei reprezintă fondurile europene și ale Guvernului României alocate prin contract (respectiv mai mult de un milion euro), diferența constând în contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și neeligibile. Se estimează că lucrările vor fi definitivate până în 30 aprilie 2023.

”Pentru Consiliul Județean Sibiu prioritățile de investiții majore sunt reprezentate de modernizarea infrastructurii de transport și de cea a infrastructurii de sănătate. Desigur, autoritățile administrației publice județene sunt implicate și în alte inițiative, cum sunt cele de valorificare a patrimoniului sau modernizarea stațiunii turistice Ocna Sibiului, iar ponderea mare a fondurilor atrase pentru dezvoltare indică foarte clar preocuparea pentru viitor a decidenților locali. Resursele nerambursabile alocate Consiliului Județean Sibiu din bugetul POR 2014-2020, reprezintă un important sprijin pentru realizarea de investiții majore pentru îmbunătățirea calității vieții, în acest din urmă caz fiind vorba de creșterea calității serviciilor și a condițiilor de îngrijire oferite persoanelor cu nevoi speciale. Totodată, aceste fonduri contribuie la reducerea pe termen lung a unor importante cheltuieli din bugetul județului”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Scopul serviciului social prestat către public în „Centrul de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap Dumbrăveni” este de a asigura – pentru persoanele adulte cu dizabilități aflate în situație de dificultate socială, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate – servicii de găzduire, asistență medicală, îngrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupațională, socializare, petrecere a timpului liber, asistență paliativă, în vederea aplicării politicilor şi strategiilor de asistență specială a persoanelor cu dizabilități, pentru creșterea șanselor recuperării şi/sau integrării acestora în familie ori în comunitate şi de a acorda sprijin şi asistență pentru prevenirea situațiilor ce pun în pericol securitatea acestora. Capacitatea centrului este de 100 de locuri, din care, în acest moment, sunt ocupate mai mult de jumătate.  Suprafața totală a construcției supuse modernizării este de aproape 3000mp.

Prin proiectul de creștere a eficienței energetice în clădirile publice ale acestui centru social din Dumbrăveni va crește eficiența energetică și gradul de gestionare inteligentă a energiei, dar și cel de utilizare intensivă a energiei provenită din surse regenerabile în această construcție publică din Dumbrăveni. Prin implementarea acestui proiect, se vor aduce beneficii semnificative atât din punctul de vedere al economisirii energiei care are un impact financiar semnificativ asupra proprietarului, cât și din punct de vedere al protecției mediului, prin utilizarea resurselor naturale pentru producerea energiei. În urma lucrărilor de reabilitare și anvelopare termică a clădirilor, inclusiv modificarea integrală a tuturor instalațiilor, vor scădea cu aproape o treime consumul anual de energie primară și volumul anual total al gazelor cu efect de seră expulzate în atmosferă.