Cercetare cu privire la Impactul COVID 19 asupra startup-urilor de tehnologie

Asociația ROTSA dorește să identifice, prin acest Chestionar, impactul, nevoile și posibilele oportunități de care pot beneficia firmele din domeniul tehnic, aflate la început de drum și care au fost afectate de pandemia COVID-19.

ROTSA – Romanian Tech Startups Association a inițiat o cercetare cu privire la Impactul COVID 19 asupra startup-urilor de tehnologie din România. Viziunea declarată a ROTSA este să dezvolte și să sprijine ecosistemul de startup-uri de tehnologie, fiind în același timp un conector pentru principalii săi actori și o legătură cu alte ecosisteme internaționale, deja existente.

Pentru dezvoltarea de proiecte cu impact este necesară înțelegerea cât mai bună a nevoilor specifice ale startup-urilor de tehnologie din România.

Așadar, ROTSA a inițiat o cercetare cu privire la Impactul COVID 19 asupra startup-urilor de tehnologie din România.

Prin această cercetare dedicată startup-urilor tech fondate nu mai devreme de 2015, se va realiza identificarea impactului, nevoilor și oportunităților legate de COVID-19.

Cercetarea este împărțită în 3 capitole, iar completarea chestionarului durează aproximativ 20 de minute.

Chestionarul se găsește aici.

Perioada cercetării este 2 – 22 februarie 2021.

Atât startup-urile care vor răspunde la chestionar, cât și comunitățile care vor ajuta la diseminarea mesajului vor fi recunoscute drept contribuitori.