La sediul ADR Centru din Alba Iulia, a fost semnat proiectul de finantare, prin Programul Operational Regional 2014-2020, destinat imbunatatirii gestionarii energiei si reducerii consumurilor de energie primara la Clubul Sportiv din orasul Saliste. Beneficiarii acestui proiect, pe langa institutia sportiva fanion a orasului, sunt toti cetatenii din zona care, de acum incolo, vor avea o baza sportiva pentru care cheltuielile de functionare vor fi diminuate, astfel incat sa fie banii comunitatii sa fie investiti in alte domenii publice. Primarul orasului, domnul Horatiu Dumitru Racuciu, si directorul general ADR Centru, Simion Cretu, au semnat contractul pentru cererea de finantare ”Imbunatatirea eficientei energetice a cladirii clubului sportiv din orasul Saliste, judetul Sibiu”, a carei valoare totala este de peste 2,4 milioane lei, suma nerambursabila obtinuta fiind de peste 1,9 milioane lei. Investitiile vor fi sustinute prin Prioritatea de Investitii 3.1.B ce vizeaza imbunatatirea eficientei energetice in cladirile publice cu fonduri nerambursabile alocate prin Programul REGIO 2014-2020.
”Orasul Saliste, aflat pe una dintre cele mai importante magistrale rutiere care traverseaza Regiunea Centru, este un pol de dezvoltare pentru intreaga zona a Marginimii Sibiului, care intra pe o noua cale a prosperitatii si dezvoltarii. Folosim eficient resursele locale si ne preocupa tot ceea ce duce la cresterea calitatii vietii in orasul nostru. Acum accesam fonduri europene pentru a reabilita cladirea unde functioneaza un club sportiv care are peste patru decenii de existenta, deoarece aceste resurse financiare aduc plusvaloare pentru comunitatea locala . Transmitem un semnal bun catre cetatenii orasului, pentru ca investim bani europeni in reabilitarea termica a cladirilor, pentru eficientizarea consumurilor de energie, precum si pentru reducerea costurilor publice. La cladirea clubului sportiv din oras aceste investitii erau necesare, deoarece, pana in prezent, nu am avut astfel de lucrari de reabilitare si eficientizare energetica, iar riscul de degradare este foarte mare. Prin proiectul nostru vom scadea la circa o treime fata de situatia actuala, atat consumul anual de energie primara, cat si emisiile gazelor cu efect de sera. Anticipam ca reabilitarea si modernizarea Clubului Sportiv va atrage localnicii de pe o raza de peste 30 de kilometri in activitatile derulate aici”, a declarat, in momentul semnarii acestui contract de finantare, domnul Horatiu Dumitru Racuciu, Primarul orasului Saliste.
Cererea de finantare pentru proiectul ”Imbunatatirea eficientei energetice a cladirii clubului sportiv din orasul Saliste, judetul Sibiu” are ca obiective specifice reabilitarea termica a elementelor de anvelopa ale cladirii Clubului sportiv, montarea de sisteme de climatizare, reabilitarea instalatiei de iluminat si instalarea unor sisteme alternative de producere a apei calde menajere. Aceste obiective vor fi atinse prin realizarea unor lucrari specifice, pana la finalul anului viitor. Vor fi montate recuperatoare de energie de inalta eficienta, lampi tip led cu consum de energie redus si durata de viata ridicata, precum si panouri solare, pentru producerea de apa calda menajera. Prin acest proiect va scadea consumului anual de energie primara a cladirilor publice, de la 165.856,14 Kwh/an la 68.746,36 Kwh/an si se vor reduce emisiile gazelor cu efect de sera, de la 33.315,04 tone de CO2 la 12.621,26 tone de CO2. Circa 10.000 de cetateni din oras si din zonele adiacente vor beneficia de rezultatele acestei investitii. Bugetul intregului proiect este de 2.409.802,15 lei (peste 531,3 mii euro), din care peste 1,9 milioane lei (aproape 422 mii euro) fiind fonduri nerambursabile, restul provenind din contributia beneficiarului.
”Primaria orasului Saliste este una dintre cele peste 60 de entitati ale administratiei publice locale sau unitati descentralizate ale administratiei centrale, care au depus proiecte pe Prioritatea de investitii a Programului REGIO care asigura eficientizarea energetica in cladirile publice. Este salutar faptul ca unul dintre orasele emblema din Marginimea Sibiului a pregatit o cerere de finantare dedicata imbunatatirii climatului social. Reabilitatea unei astfel de cladiri, unde functioneaza un club sportiv, creste increderea generala a publicului in investitiile publice, deoarece demonstreaza interesul administratiei, care atrage din surse externe o suma reprezentand circa 15% din bugetul local, ca sa sustina si activitatile de timp liber, dar fara a consuma mult din resursele locale. Orasul Saliste, din judetul Sibiu, cauta constant solutii optime pentru dezvoltare, inclusiv prin investitii private, si este imbucurator faptul ca administratia locala depune toate eforturile sa deruleze investitii publice, cu fonduri proprii, cu resurse europene sau prin PNDL. Proiectul semnat azi va duce la scaderea facturilor de energie pentru un club unde este atestata activitatea sportiva de peste patru decenii si va reabilita o cladire la care localnicii tin cu adevarat”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.