Consolidare, restaurare Ansamblul Bisericii Unitariene Fortificate

Patrimoniul arhitectural din județul Covasna reprezintă un potențial turistic-cultural foarte important ca factor de stimulare a economiei locale. În epoca medievala s-au construit multe biserici fortificate împotriva atacurilor tătărești din aceasta zona. Din nefericire, starea acestor monumente este la un nivel foarte degradat, unele fiind chiar în pericol de a se distruge în totalitate.

Ansamblul bisericii unitariene din comuna Aita Mare, este unul dintre cele mai valoroase monumente arhitecturale-istorice din județ. De-a lungul timpului și din lipsa fondurilor necesare, majoritatea obiectivelor din ansamblul protejat s-au degradat semnificativ. Fiind în pericol de a se distruge valori si obiecte foarte importante, întregul ansamblu a necesitat de urgență lucrări de conservare – restaurare.

Biserica-cetate unitariană din Aita Mare este o biserică cu ziduri de incintă fortificate, fiind înconjurată de un zid gros şi înalt de 5 m, cu două bastioane opuse, în două colţuri opuse. Cetatea este situată în cel mai înalt punct al localității, numit și „Cuibul Corbului”. Conform documentelor, zidurile de protecţie păstrate până în prezent au fost construite în a doua jumătate a secolului XVI sau la începutul secolului XVII. În curtea interioară a fortificației se află biserica construită în secolul XIV, în stil gotic târziu. Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt amvonul, în forma unui potir, compus din patru casete sculptate în piatră, și balustrada realizată tot din piatră, datând din 1710. Din punct de vedere al vechimii, amvonul este considerat al șaselea din Transilvania. De remarcat casetele interioare pictate cu ornamente colorate specifice zonei etnografice locale.

Obiectivele investiției propuse prin prezentul proiect constau în reabilitarea Ansamblului Bisericii Unitariene din Aita Mare, înscrisa în Lista Monumentelor Istorice, POR 2014-2020, cu scopul de a-l reintroduce în circuitul turistic național și internațional după finalizarea proiectului și creșterea numărului de vizitatori cu cel puțin 6%. Lucrările au vizat reabilitarea interiorului și exteriorului bisericii, reabilitarea celor 3 turnuri si ale zidurilor de incinta, respectiv punerea în valoare și restaurarea ambianței spațiului interior.

Valoarea totală a proiectului este de 6.527.884,80 lei, din care finanțare nerambursabilă în valoare de  6.212.067,39 lei, asigurată prin #Regio-POR 2014-2020

Printre lucrările de intervenții s-au numărat:

  • lucrări exterioare și interioare pentru rezolvarea problemei umidității excesive a zidurilor (sisteme de drenare, rețele de canalizare și aerisirea zidurilor);
  • consolidarea clădirii bisericii (reabilitare structurală, refacerea zidăriei, refacerea structurii șarpantei, măsuri pentru eliminarea apei din pereți – lucrări de sistematizare verticală și amenajarea terenului din jurul construcției în vederea îndepărtării apei de orice natura, hidroizolații, retencuire, aerisire pereți, reparații la acoperiș, reparații la fațade, lucrări de reparații/refacere finisaje interioare, reparații la tâmplărie);
  • consolidarea și lucrări de reparații la turnul porții (refacerea podirii/planșeelor la nivelurile superioare, a scării de lemn, ridicarea coronamentului zidului, remodelarea șarpantei, refacerea învelitorii, pardoseala, finisaje interioare, reparații la tâmplărie, zugrăveli);
  • restaurare și lucrări la turnul nord-vestic (amenajare grup sanitar pentru vizitatori la parter, reparații pardoseala de cărămidă si balustrada scării interioare, revizuire învelitorii pe acoperiș (de țigle solzi), curățare rosturi la parament interior si exterior al zidurilor, tencuire, zugrăveli);
  • restaurarea, lucrări propuse la turnul sud-estic (reconstituirea zidurilor, consolidarea coronamentului zidăriei, realizarea unui acoperiș, refacerea planșeelor intermediare și ale scărilor interioare, reconstituirea ușilor de intrare, curățare rosturi la parament interior si exterior al zidurilor din zidărie de piatra, tencuiala, zugrăveli), unde nivelurile superioare vor fi amenajate ca spații de expunere muzeala;
  • lucrări la zidurile fortificației/ ziduri de incinta (consolidarea zidăriei de incinta; refacerea coronamentului zidurilor; reconstituirea drumului de straja, cât si accesul la acesta, refacerea gurilor de aruncare deteriorate; completare/ refacere elemente decorative la coronamentul zidurilor – pinioane renascentiste; tencuire; văruire);
  • amenajarea unui spațiu pentru spectacole în aer liber în colțul sud-estic al incintei (la sud de clădirea bisericii) cu spații anexe la primele doua niveluri restaurate ale turnului nord-vestic;
  • Lucrări de sistematizare verticala și amenajări exterioare (crearea unor pante în vederea conducerii corecte a apelor pluviale; rețea de canalizare pluviala și drenaj; amenajarea de alei pavate pentru accese în biserica, în turnuri și înconjurul clădirii bisericii; amenajări de vegetație: restructurare, gazonare);
  • rezolvarea utilităților, a rețelelor de incinta și a instalațiilor interioare (executarea unui branșament electric nou si instalații electrice adecvate, iluminare exterioara; instalație de protecție contra loviturilor de trăsnet; instalații de încălzire – pentru spațiul bisericii si grupuri sanitare la parterul turnurilor nord-vestic si sud-estic; racordare la rețeaua de apă potabilă comunala (în curs de dezvoltare) si asigurarea rețelei de canalizare prin doua fose septice).

Prin crearea de spații muzeale în cele trei turnuri si amenajarea spațiului pentru spectacole în aer liber a fost posibila promovarea si reintegrarea întregului Ansamblu în circuitul turistic, cât și în viața culturala a întregii comunități a comunei.