Implementarea Programului Operational Regional 2014-2020 in Regiunea Centru

Implementarea in bune conditii a Programului Operational Regional 2014-2020, la nivelul Regiunii Centru, ceea ce inseamna pregatirea si informarea potentialilor beneficiari, dar mai ales evaluarea, contractarea si implementarea proiectelor prin care se vor atinge noi indicatori pentru dezvoltarea Regiunii Centru sunt obiectivele prevazute in noul contract de finantare semnat intre MDRAP si Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru. Pe baza acestui contract vor fi realizate activitati specifice de evaluare, contractare si monitorizare a proiectelor REGIO, inclusiv masuri de informare si publicitate. Este vorba despre proiectul cu Cod SMIS 101114, in valoare totala de peste 29.55 milioane lei, din care contributia FEDR este de 50%, adica peste 14.77 milioane lei. Fondurile sunt angajate in baza contractului de finantare incheiat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, pentru proiectul Sprijin acordat in perioada 01.06.2015 – 31.12.2017 pentru OI din cadrul ADR Centru in implementarea, monitorizarea, informarea si comunicarea la nivel regional a POR 2014 – 2020, respectiv pentru inchiderea POR 2007 – 2013.

Prin acest proiect, ADR Centru se angajeaza sa atinga indicatori importanti pentru evaluarea Programului REGIO, respectiv pentru absorbtia fondurilor structurale disponibile pentru Regiunea Centru prin Programul Operational Regional 2014-2020. Practic, performanta activitatii ADR Centru, in calitate de Organism Intermediar, va fi reprezentata de evaluarea, contractarea si implementarea cu succes a proiectelor finantate din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala si derularea acestora in bune conditii, in asa fel incat impactul fondurilor europene alocate pentru dezvoltarea Regiunii Centru sa fie cat mai mare si sa duca la imbunatatirea calitatii vietii locuitorilor regiunii.

Prin contractul identificat prin Cod SMIS 101114, incheiat in trimestrul IV al acestui an si a carui valabilitate va expira la sfarsitul anului 2017, ADR Centru, care are calitatea de Organism Intermediar in derularea programului REGIO, obtine finantare pentru realizarea activitatilor ce decurg din atributiile delegate prin Acordul cadru de implementare a Programului Operational Regional 2014-2020 in Romania. ADR Centru va putea accesa fonduri totale de 29.552.859 lei, pe o perioada de 2 ani, pentru buna realizare a proiectului mentionat. Aceasta suma este alocata, in Regiunea Centru, in cadrul Axei Prioritare 12 – Asistenta tehnica, din cadrul Programului REGIO.

 „Semnarea acestui contract reprezinta, de fapt, sustinerea activitatilor pe care le intreprindem pentru a asigura implementarea Programului Operational Regional 2014-2020 in Regiunea Centru. In Regiunea Centru, in precedenta perioada de finantare, au fost derulate prin toate programele de finantare peste 12.000 proiecte, a caror valoare totala este de peste 6 miliarde euro, din care au fost atrase fonduri nerambursabile de peste  3,7 miliarde euro. Dintre acestea, avem 499 proiecte de dezvoltare locala si regionala, fie pentru imbunatatirea infrastructurii, fie pentru cresterea mediului de afaceri, implementate de ADR Centru prin POR 2007-2013, a caror valoare totala este de peste 800 milioane euro. Gradul de absorbtie pentru perioada precedenta este de peste 82% si putem spune, dupa monitorizarea atenta a proiectelor derulate pana la jumatatea acestui an, ca in regiune se vede cum fondurile POR au sustinut dezvoltarea locala si regionala. Conform misiunii sale, ADR Centru ii va sprijini pe toti beneficiarii acestui program, destinat dezvoltarii regiunii noastre. Fondurile atrase prin proiecte bune trebuie sa genereze crestere economica, sau sa duca la imbunatatirea infrastructurii si a climatului social. Sunt sigur ca obiectivul nostru va fi atins si vom asigura cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene in cele sase judete ale Regiunii Centru, pentru cresterea calitatii vietii locuitorilor din centrul tarii”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Programul Operational Regional 2014-2020, promovat sub brandul REGIO, este gestionat la nivel national de catre Ministerul Dezvoltarii Regionala si Administratiei Publice, iar la nivelul Regiunii Centru de catre ADR Centru, in calitate de Organism Intermediar. In cadrul Axei Prioritare 12 – Asistenta tehnica, sunt finantate Organismele Intermediare din cadrul fiecarei Agentii pentru Dezvoltare Regionala pentru activitati de investitii, imbunatatirea bazei materiale si intarirea capacitatii administrative, dar si pentru activitati de informare si comunicare, inclusiv prin dezvoltarea resurselor umane, astfel incat sa poata acorda sprijin concret si corespunzator oricarui potential beneficiar din regiunile de dezvoltare a Romaniei, care doreste sa acceseze finantari nerambursabile prin Programul REGIO.

Proiectul derulat de ADR Centru reprezinta  un instrument indispensabil pentru asigurarea bunei implementari a POR 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, ceea ce va conduce la obtinerea unui grad ridicat de absorbtie a fondurilor la nivelul Regiunii si asigurarea unui impact major asupra dezvoltarii regionale. Obiectivul general al proiectului il reprezinta asigurarea sprijinului financiar necesar Organismului Intermediar din cadrul ADR Centru pentru realizarea activitatilor specifice atributiilor delegate prin Acordul-cadru de delegare a atributiilor privind implementarea POR 2014-2020. Proiectul va sprijini implementarea transparenta si eficienta a POR, prin indeplinirea corespunzatoare si la timp a tuturor atributiilor delegate de catre Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional catre ADR Centru. Rezultatul principal al proiectului il constituie realizarea corespunzatoare a tuturor activitatilor delegate ADR Centru prin Acordul-cadru privind implementarea POR 2014-2020.

Dezvoltarea institutionala a ADR Centru se va realiza prin consolidarea capacitatii de elaborare, implementare si monitorizare a proiectelor, inclusiv a activitatilor de informare si comunicare, fapt ce va avea implicatii in cresterea capacitatii de absorbtie a beneficiarilor de fonduri europene. In acest fel, se vor putea reduce disparitatile regionale, fiind asigurata, in acelasi timp, constientizarea privind disponibilitatea fondurilor si transparenta utilizarii acestora.

Situatia proiectelor depuse prin Programul REGIO 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru poate fi vizualizata pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, sectiunea Informatii pentru solicitanti si beneficiari – Situatia proiectelor.