O NOUĂ CREȘĂ SE VA CONSTRUI ÎN SÂNCRAIU DE MUREȘ CU FONDURI EUROPENE

Deoarece educația timpurie este esențială pentru a construi baze solide pentru viitor, reprezentanții comunei Sâncraiu de Mureș au depus spre finanțare la ADR Centru un proiect de construire creșă pentru numărul din ce în ce mai crescut de copii din comună. Proiectul al cărui contract de finanțare a fost semnat de către Budian Petru Ionuț, primarul Comunei Sâncraiu de Mureș și domnul Simion Crețu, director general al ADR Centru, va asigura accesul sporit la educație timpurie a copiilor din comună. Fondurile necesare pentru acest proiect cu o valoare totală de aproape 9 milioane lei, sunt alocate din Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, Prioritatea 6 –  Acțiunea 6.1.

Prin contractul de finanțare semnat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și Comuna Sâncraiu de Mureș, prin parteneriatul dintre UAT Sâncraiu de Mureș și Școala Gimnazială Comuna Sâncraiu de Mureș, se va construi o nouă unitate educațională pentru copiii din satul Nazna. Realizarea acestui proiect va dezvolta infrastructura de învățământ antepreșcolar din localitate, asigurând un cadru adecvat pentru educația preșcolară, îngrijirea corespunzătoare a copiilor din comunitate, precum și creșterea gradului de participare a copiilor. Cu o valoare totală de 8.918.633,18 lei, din care 3.143.481,47 lei finanțare nerambursabilă pentru construirea primei creșe din localitatea Nazna din Comuna Sâncraiu de Mureș, județul Mureș, proiectul se va finaliza în februarie 2028.

”Accentul pus pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este foarte important deoarece aceasta este perioada în care copiii se dezvoltă rapid, iar acţiunile întreprinse de societate și părinți acești ani ai copilăriei au o influenţă puternică şi de durată asupra progresului unui tânăr. La nivel regional avem depuse pe această linie 14 cereri de finanțare, cu o  valoare totală de peste 188 milioane lei.  

Cinci proiecte sunt deja semnate,  alte cinci cereri se regăsesc în faza de selecție sau pe lista de rezervă și încă 3 vor fi contractate curând. Vom investi astfel aproape 12 miliaane euro în învățământul antepreșcolar și preșcolar din Regiunea Centru.

Proiectul semnat vine ca răspuns la o necesitate locală și va asigura condițiile vitale pentru o infrastructură educațională potrivită în satul Nazna din Comuna Sâncraiu de Mureș. Este cel de-al doilea contract semnat între ADR Centru și această comună, primul fiind finanțat prin POR 2014-2020, tot pentru o creșă, și s-a finalizat recent. Aceste două creșe vor optimiza nivelul de pregătire al copiilor pentru școală, vor facilita accesul la educație antepreșcolară și vor diminua riscul de abandon școlar prin înțelegerea necesității educației pentru un viitor mai bun al copiilor din comună”, a declarat domnul Simion Crețu, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Aflată la 5 km distanță de municipiul Târgu Mureș, comuna Sâncraiu de Mureș, a cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani. Acest lucru s-a datorat faptului că în doar 6 minute se poate ajunge din municipiu acasă în comună, iar tinerii din zonele urbane sau relocat în noile zone rezidențiale ale comunei, motivați de confortul pe care le oferă aceste zone atractive. Numărul crescând al populației școlare reflectă, de asemenea, avansul natalității în acest areal periurban.

Obiectivul general al proiectului este de crea un mediu educațional mai bun, eliminând barierele pentru accesul la educație, contribuind la dezvoltarea durabilă a comunității prin creșterea calității vieții și a șanselor de succes a tuturor copiilor, indiferent de originea sau condițiile sociale. Educația timpurie reprezintă mai mult decât învățarea literelor și a cifrelor, deoarece contribuție la dezvoltarea abilităților sociale, emoționale și creative ale copiilor care vor avea astfel premisele pe termen lung, pentru un nivel mai ridicat de trai și de calitate a vieții. Proiectul urmărește și reducerea cu 7% a numărului de copii antepreșcolari care nu frecventează sistemul de învățământ timpuriu din cauza crizei de locuri în creșe, prin construirea acestei noi crește cu 4 grupe.

Activități proiect:

În vederea atingerii obiectivelor proiectului în localitatea Nazna, pe str. Principală, nr.172, se va construi un corp de clădire cu funcțiunea de creșă, la standarde europene și cu un aspect modern. Suprafața terenului pe care sunt prevăzute amenajările exterioare este de 1373 mp din suprafața totală a terenului care se întinde pe 3551 mp, o importanță aparte fiind acordată spațiilor verzi care se vor întinde pe 430 mp. În cadrul amenajărilor exterioare se prevede o zonă de joacă, respectiv o zonă de protecție, cu spații plantate pentru protecția microclimatului. Creșa va avea un regim de înălțime P + E şi este proiectată să corespundă cerințelor actuale europene de educație și dezvoltare. La parter construcția va cuprinde spațiile de acces, filtru, vestiar, izolator, cabinet medical, nucleu grupe copii, băi, spațiu multifuncțional, oficiu, biberonerie, spațiu de joacă în aer liber și cameră tehnică, care va cuprinde partea administrativă cu dotările aferente. Tot la parter vor fi amplasate cele 4 săli de grupă, 2 băi, sala multifuncțională și serviciile gospodărești, tehnico-edilitare. Pentru buna funcționare a proiectului se vor realiza branșamentele specifice la rețelele de utilități locale.

Printre beneficiarii direcți și indirecți se vor regăsi minim 40 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani, copiii proveniți din familii cu risc mai mare de a părăsi școala prematur din cauza dificultăților, copiii  romi și din grupuri defavorizate, precum și părinții copiilor care vor beneficia de condițiile din creșa nou construită și populația comunei Sâncraiu de Mureș, în special locuitorii localității Nazna.