Cei interesați de dezvoltarea infrastructurii sociale destinată copiilor pot depune proiectele aferente până în data de 01.11.2021, ora 12:00, conform Ordinului MDLPA nr. 778 din data de 10.06.2021, în baza căruia a fost extins termenul de depunere prevăzut de Ghidul specific consolidat pentru apelul de proiecte POR2020/8/8.1/8.3/C, Grup vulnerabil: copii. Celelalte prevederi rămân neschimbate. Autoritatea […]
DetaliiAproape 5 milioane euro pentru modernizare urbană în Abrud
Publicat in: 14 iunie, 2021Prin Programul Operațional Regional 2014-2020, gestionat la nivel regional de ADR Centru, comunitățile mai mici din Regiunea Centru beneficiază de fonduri nerambursabile pentru lucrări socio-edilitare în valoare totală de peste 130 milioane euro, în cadrul a 37 de proiecte. Unul dintre acestea, important pentru Țara Moților din județul Alba, este cel definit prin cererea de […]
DetaliiÎn total, 40 de blocuri din Miercurea Ciuc vor fi termoizolate, pentru creșterea confortului cetățenilor
Publicat in: 11 iunie, 2021Programul REGIO, coordonat în Regiunea Centru de ADR Centru, asigură investiții importante în județul Harghita Municipiul Miercurea Ciuc – reședința județului Harghita – implementează în total 5 proiecte pentru eficientizarea energetică a clădirilor de locuit, utilizând fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală cumulată a acestor investiții este de peste 13 […]
DetaliiRelansarea apelului de proiecte pentru centre comunitare integrate
Publicat in: 08 iunie, 2021AMPOR relansează apelul destinat centrelor comunitare integrate. Apelul de proiecte este necompetitiv, cu termen de depunere în 30 noiembrie 2021, ora 12:00. Suma alocată Regiunii Centru prin acest nou apel de proiecte este de 1.429.889.80 euro. Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional anunță relansarea apelului de proiecte „POR/8/8.1/B/2/7 regiuni” din cadrul Axei prioritare 8 […]
DetaliiActualizarea manualelor de utilizare ale aplicațiilor MySMIS2014 Front Office
Publicat in: 27 mai, 2021Aplicația MySMIS 2014, coordonată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE, fost MFE), este un sistem informatic prin care potențialii beneficiari din România pot să-și depună cererile de proiecte prin care solicită fonduri europene pentru dezvoltare în perioada de programare 2014-2020. Aplicația este unică și arată la fel pentru toate programele operaționale. Există legături stabilite către […]
DetaliiInterviu despre investiții și dezvoltarea Regiunii Centru prin fondurile Programului Operațional Regional
Publicat in: 26 mai, 2021ADR Centru este una din organizațiile care s-a adaptat rapid la noua situație creată de pandemia COVID, iar activitățile noastre generale nu au avut de suferit ci, în anumite domenii, chiar s-au îmbunătățit. Pandemia și noile condiții de muncă au venit cu avantaje și dezavantaje, atât pe plan profesional și instituțional, cât și în planul […]
DetaliiSe pot depune cereri de finanțare pentru noi incubatoare de afaceri în Regiunea Centru
Publicat in: 12 mai, 2021A fost lansat la nivel regional, al doilea apel de cereri de proiecte pentru incubatoare de afaceri în Regiunea Centru, având un buget disponibil de 7 milioane euro, finanțare nerambursabilă. Peste 40 de persoane, reprezentanți ai autorităților publice locale, dar și ai IMM, interesați în dezvoltarea de afaceri în viitoarele structuri destinate incubării de firme […]
DetaliiMunicipiul Brașov are un Cyber Hub care va facilita în viitor dezvoltarea serviciilor publice digitale și interoperabilitatea acestora
Publicat in: 11 mai, 2021Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov – alături de Centrul Național Cyberint, Universitatea „Transilvania” Brașov, Atos Convergence Creators SRL și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – au lansat astăzi, 11 mai 2021, la Centrul CATTIA din Brașov, un proiect inedit pentru Regiunea Centru. Este vorba de primul Cyber HUB – pe scurt Bv-CyH – care își propune […]
DetaliiSala ”Mihai Eminescu” și strada Nicolae Bălcescu din centrul Sighișoarei vor fi reabilitate cu fonduri europene
Publicat in: 11 mai, 2021În urmă cu un an, pentru municipiul Sighișoara, a fost semnat unul dintre cele mai mari contracte de finanțare privind reabilitarea iluminatului public urban, de la nivelul județului Mureș, cu o valoare totală de peste 2 milioane euro. De această dată, Ziua Europei aduce o altă veste bună pentru cetățenii Sighișoarei, dar și pentru turiști: […]
DetaliiPeste 7 milioane lei fonduri REGIO pentru educație la Daia Română
Publicat in: 10 mai, 2021Școala Gimnazială din comuna Daia Română se va moderniza cu fonduri nerambursabile Regio, printr-un proiect ce va îmbunătăți procesul de educație al celor peste 200 de elevi din comună. Contractul de finanțare a fost semnat la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din Alba Iulia, de către domnul Visarion Hăprian, primarul comunei și domnul Simion […]
Detalii