Mediu înconjurător mai curat și economie la facturile de energie

Din fonduri europene,

  • aproape 8 milioane de lei finanțare nerambursabilă din POR 2014-2020, pentru proiectul de reabilitare termică al Școlii Gimnaziale din Sibiu

 Contractul de finanțare nerambursabilă prin care se alocă fonduri europene Școlii Gimnaziale nr. 1 din Sibiu a fost semnat în 7 martie 2018 de către reprezentanții ADR Centru și ai Primăriei Municipiului Sibiu. Prin Axa 3 a Programului Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiții 3.1B, se va aloca acestui proiect suma de 7,98 milioane  lei fonduri nerambursabile pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr.1 Sibiu în vederea îmbunătățirii eficienței energetice. Condiții de studiu și de muncă mai bune, reducerea consumului de agent termici, dar și un mediu mai curat, sunt câteva rezultate de care vor beneficia circa 600 de persoane, elevi, cadre didactice și personal auxiliar. 

”Creșterea eficienței energetice este o prioritate la nivel european ce susține dezvoltarea durabilă, competitivitatea, economia resurselor de energie și reducerea emisiilor de gaze. Aceste proiecte de eficiență energetică au un rol important pentru protecția mediului și a climei, indirect generând și crearea de noi locuri de muncă și creșterea economiei. Mare parte a clădirilor unităților de învățământ au fost construite în perioada 1950-1990 si au o performanță energetică slabă, fapt ce determină costuri mari ale energiei. Investițiile în infrastructura educațională din Regiunea Centru reprezintă o prioritate, acestea asigurând desfășurarea cursurilor într-un cadru adecvat studiului și performanței școlare. Prin aceste proiecte, elevii vor studia în săli de clase mai bine încălzite, profesorii vor putea preda în condiții adecvate, iar părinții vor putea lucra liniștiți fiindcă școala le asigură copiilor educație în într-un mediu mai bun”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Un număr de 62 proiecte din Regiunea Centru sunt în prezent în diverse etape de evaluare pe Prioritatea de investiții 3.1 B–Clădiri Publice a Regio 2014-2020, gradul de acoperire al acestei priorități, prin sumele solicitate de proiectele rămase în evaluare, fiind de 182% (vezi link http://regio-adrcentru.ro/situatia-proiectelor-depuse-2/). Cu un buget disponibil de 186 milioane lei fonduri nerambursabile gestionate prin ADR Centru, se finanțează proiecte ce sprijină eficiența energetică și gestionarea inteligentă a energiei, utilizarea energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice. Proiectul de ”Reabilitare a Școlii Gimnaziale nr.1 Sibiu în vederea îmbunătățirii eficienței energetice”  are o valoare totală de 7.982.816,31 lei, din care 159.656,33 lei reprezintă cofinanțarea beneficiarului, diferența dintre cele două sume fiind fondurile nerambursabile alocate pentru realizarea activităților. Perioada estimată de implementare a acestui proiect este de 41 de luni beneficiarul estimând că proiectul se va încheia până în 31.01.2020.

”În Municipiul Sibiu există 76 de unități de învățământ în sistem public. Municipalitatea s-a preocupat constant de creșterea eficienței energetice a acestora, realizând investiții în acest sens. Un exemplu al preocupării noastre este și acest proiect, mai ales că în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, am depus și alte proiecte pentru reabilitarea termică a altor unități de învățământ. Totodată, creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuit reprezintă o altă preocupare la nivel local. Și în cadrul Axei 4, a Programului Operațional Regional 2014-2020, Municipiul Sibiu a pregătit o serie de proiecte care să contribuie la dezvoltarea unei economii cu emisii scăzute de carbon, precum modernizarea parcului auto ce asigură transportul public, crearea de noi piste pentru biciclete, precum si amenajarea de zone și trasee pietonale”, a declarat doamna Cora Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.

Investițiile care se vor realiza prin proiect vizează anveloparea termică a clădirii, utilizarea unor surse alternative de producere a energiei termice, electrice, reabilitarea instalației de iluminat, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică, dar și  montarea unui sistem de management și control (Building Management System) și alte măsuri care vor îmbunătăți performanțele energetice ale clădirilor Școlii Gimnaziale nr. 1 Sibiu (Corp A -Școala si corp B Sala de sport). Prin implementarea proiectului se va obține un confort termic mai ridicat pentru elevi și profesori, facturi mai mici pentru încălzirea clădirilor și reducerea impactului negativ asupra mediului. Totodată, prin realizarea lucrărilor de intervenții privind creșterea performanței energetice a clădirii, pe termen scurt si mediu, se vor îmbunătăți condițiile de studiu pentru elevi, se asigură susținerea agenților economici din domeniul construcțiilor și se creează noi locuri de muncă.

Realizarea investiției va aduce o serie de beneficii și comunității locale, de la cele de ordin economic prin scăderea consumului de energie primară cu aproximativ 40%, costuri mai mici cu întreținerea și, implicit, resurse financiare pentru alte investiții prin degrevarea bugetului local de cheltuielile cu combustibilul convențional utilizat. Beneficiarul estimează, de asemenea, că rezultatele pozitive ale  proiectului se vor înregistra și în domeniul sănătății, prin obținerea unei calități mai bune a aerului, mai puțin condens și predispoziție redusă la mucegai, ajungând la beneficii și asupra pentru mediului înconjurător (clădirile sunt cea mai importanta sursă de emisii de CO2), și asupra aspectului urbanistic al orașului care se va îmbunătăți.

Informații privind proiectele contractate în Regiunea Centru în cadrul POR 2014-2020 regăsiți pe pagina www.adrcentru.ro, iar detalii privind instrucțiunile AMPOR asupra activităților pe care beneficiarii trebuie să le deruleze în cadrul proiectelor contractate pentru a obține finanțare nerambursabilă, pot fi consultate pe pagina www.regio-adrcentru.ro, unde sunt publicate și date privind proiectele depuse în cadrul programului REGIO la nivelul Regiunii Centru.